REȘIȚA – Alina Stancovici răspunde întrebărilor șefului CJ, Romeo Dunca și primarului Reșiței, Ioan Popa!
CARAŞ-SEVERIN. La clinica Bîrsășteanu Imaging Solutions te întâmpină medici cu experiență și reputație în domeniu, oameni cu suflet frumos și privire caldă, precum și aparatură de ultimă generație, care oferă imagini elocvente pentru stabilirea unui diagnostic exact!
PRIGOR – Primăria Prigor are documentația gata pentru cele două utilități și așteaptă finanțarea. La aproape 26 de milioane de lei se ridică valoarea cumulată a celor două proiecte pentru care primăria mai are de depus ultimele documente la Ministerul Dezvoltării!
CARAŞ-SEVERIN – Problemele generate de incendiile de vegetaţie uscată au fost din nou analizate, astăzi, în cadrul unei întâlniri de lucru organizate de prefectul judeţului, Cristian Gâfu, cu reprezentanţii ISU „Semenic“, cu cei ai Poliţiei şi jandarmilor, ai Gărzii de Mediu şi ai APIA!
CARAŞ-SEVERIN – Iar asta înseamnă și deranj pentru conducătorii auto, unii dintre aceștia plângându-se președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca!
REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni vor participa sâmbătă la Campionatul Național de 50 de km marș pentru seniori și tineret, concurs ce va avea loc la Dudince, în Slovacia!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – La conferința de presă de după meciul cu Progresul Spartac (0-0), întrebat dacă mai are nevoie de jucători, antrenorul Reșiței a precizat faptul că formația din Valea Domanului este în discuții cu un atacant și cu un mijlocaș central!
LUPAC – Echipa pregătită de Adrian Enășescu nu se regăsește! AFC Voința Lupac s-a întors fără puncte din deplasarea de la Severin și se află la a doua înfrângere consecutivă în primele două etape din Seria a VII-a a Ligii 3!
CARAŞ-SEVERIN – Adoptate deja în comisiile Parlamentului European, ele vor putea aduce beneficii şi locuitorilor judeţului nostru!
CARAȘ-SEVERIN – Atât are la dispoziție unitatea medicală, până la următoarea ședință a Consiliului de Administrație, pentru a mai reduce din „facturile omorâtoare“ aferente datoriilor acumulate, de 24 de milioane de lei!
CARANSEBEȘ – Se vor continua cele demarate anul trecut, dar încă nefinalizate, iar pentru cele noi se așteaptă deschiderea finanțărilor pe diverse programe!
MEHADIA – Primăria Mehadia a depus cereri de finanțare pentru reabilitarea liceului și a două cămine culturale!
GORUIA – La Goruia, cablul tv arde buzunarul sătenilor, iar lipsa produselor de bază le strânge cureaua!
ROMÂNIA – La 24 ianuarie 1859, Moldova şi Ţara Românească se uneau sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Momentul s-a petrecut într-un complicat context european în care, şi-atunci ca şi-acum, Rusia năvălise în Crimeea!
REȘIȚA – Colecția feroviară a Reșiței ar putea fi îmbogățită cu mai multe locomotive produse de uzina urbei!
MARGA – Apă și canalizare la Marga, posibile prin proiecte aflate în derulare, finanțate prin PNDL 2!
CARANSEBEȘ – Ca să evite supraaglomerarea secțiilor, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a deschis Centrul de evaluare COVID 19, unde toți cei testați pozitiv vor fi investigati și vor beneficia de tratament gratuit, indiferent dacă sunt asigurați sau nu. Centrul funcționează la spital, pe strada Piața 21 Decembrie 1989, nr. 2, de luni până vineri, între orele 7-15!
REŞIŢA – Pentru proiectul de reabilitare a Grădiniţei PP 2 din municipiu, administraţia locală a decis de curând majorarea sumelor din proiectul tehnic de execuţie!
