REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, secția de arte marțiale de contact, a participat cu șase sportivi la Cupa „Ginbox”,…
CARAȘ-SEVERIN – Cărășenii operatorului de apă și canal au parte în această perioadă și de surprize: o tombolă pentru cei care-și creează un cont online până la sfârșitul anului!
POJEJENA – În această dimineață, procurorii desfășoară, din nou, percheziții atât la locuința lui Omer Radovancovici, cât și la cabana de vânătoare pe care o are acesta la Berzasca. Perchezițiile au loc după ce Protecția Copilului Caraș-Severin i-a sesizat pe cei de la DIICOT Caraș-Severin cu privire la un nou caz de trafic de minori!
CARAŞ-SEVERIN – Proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale din acest an a început cu mari emoţii pentru absolvenţii de clasa a VIII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Meteorologii anunță că vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic va fi în creștere. De miercuri, vom avea…
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean a retras de pe ordinea de zi a şedinţei de vinerea trecută proiectele privind încetarea contractelor de finanțare pentru reabilitarea energetică a celor trei staționare ale Spitalului Județean de Urgență Reșița!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Administraţia locală a aprobat recent extinderea reţelei de centre de colectare a deşeurilor municipale. Încă două noi centre de colectare urmează să fie amenajate în Reşiţa, unul în cartierul Câlnic şi unul pe strada Vântului!
REȘIȚA – Amina Rusu din Timișoara s-a clasat pe primul loc la concursul național de poezie. Ea a fost urmată de Răzvan Fugaciu din Alba Iulia și Vasi Prode din Sibiu. Aceștia sunt cei trei câștigători ai ediției 2023 a Concursului Național de Poezie „Ion Chichere”, premiați în cadrul festivității găzduite de Palatul Cultural!
GRĂDINARI – În urma gravului eveniment rutier, doi adulți – un bărbat și o femeie – au rămas încarcerați în autoturism și și-au pierdut viața, iar o fetiță de 14 ani a fost transportată la Spital Orășenesc Oravița, în stare de șoc, pentru investigații. În autocar erau 10 pasageri, care au scăpat nevătămați!
CARAȘ-SEVERIN – Este întrebarea la care au avut de răspuns zilele trecute factorii responsabili, în fața prefectului județului!
FOROTIC – În parteneriat cu administraţia locală din Doclin, Alexandru Sporea, primarul comunei Forotic, a depus cererea de finanţare pentru înfiinţarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale!
BERZOVIA – După ce-a pus pușca-n cui, belgianul Vincent Dubuisson s-a apucat de agricultură la Berzovia!
CARAȘ-SEVERIN – E-Distribuție a investit 500.000 de euro în stații de transformare din trei regiuni, printre care și Banatul. Conform celor comunicate de operatorul energetic, acesta a instalat centrale fotovoltaice în stații din Muntenia, Dobrogea și Banat, mai exact la Oțelu Roșu!
CARAȘ-SEVERIN – Cu vârsta medie de 44 de ani, Caraș-Severin e pe locul 8 în țară în clasamentul „senectuții”!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat sâmbătă, 16 aprilie, cu scorul de 40-35 (20-13), partida din deplasare cu CSM Sighișoara, din etapa a XII-a a play-off-ului de promovare al Diviziei A! Astfel, rosso-nerii și-au luat revanșa, după ce Sighișoara s-a impus în tur cu scorul de 31-29, în Sala Polivalentă din Reșița!
REȘIȚA – ACS Progresul Ezeriș a pierdut acasă, scor 1-4, partida cu ACS Viitorul Șimian de sâmbătă, 16 aprilie, dar cărășenii rămân tot pe locul 3 în play-out! Belgianul Musoni a înscris din nou pentru Progresul!
REȘIȚA – Partida dintre AFC Voința Lupac și CSM Reșița de sâmbătă, 16 aprilie, s-a încheiat cu scorul de 3-0 în favoarea oaspeților, iar rosso-nerii sunt deja cu gândul la jocurile de la barajul pentru promovarea în Liga 2!
REȘIȚA – De la draci în saci, până la banana din fund sau lipită pe perete, arta a îmbrăcat mereu de la cele mai clasice, până la cele mai avangardiste și contrariante forme!
REŞIŢA – Revitalizarea Mociurului şi trenul cu hidrogen, apreciate ca proiecte cu capacitate mare de dezvoltare a comunităţii!
