Progresul Ezeriș, înfrângere acasă în fața Șimianului - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – ACS Progresul Ezeriș a pierdut acasă, scor 1-4, partida cu ACS Viitorul Șimian de sâmbătă, 16 aprilie, dar cărășenii rămân tot pe locul 3 în play-out! Belgianul Musoni a înscris din nou pentru Progresul!

Cu 19 puncte în cont, Ezerișul încă poate sta liniștită și se va lupta pentru menținerea în Liga 3 cu Târgu Cărbunești și cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2. Nu trebuie neglijată nici ocupanta ultimului loc, CS Armata Aurul Brad, care a reușit în această etapă o victorie, în deplasare, cu Jiul Petroșani și s-a apropiat astfel la șapte puncte de Progresul.

„Am întâlnit echipa de pe locul I din play-out, dar diferența de scor a fost un pic cam mare. Prima repriză a fost una foarte echilibrată, în care noi am fost cei cu ocaziile. Am primit un gol după o preluare cu mâna a atacantului oaspete și am intrat la pauză în dezavantaj pe tabelă. În prima parte am ratat ocazii mari prin Barbu, Ciurea și Musoni. Am simțit că suntem în apropierea Sărbătorilor și am făcut în repriza secundă alte cadouri adversarilor care s-au desprins pe tabelă. Mergem înainte, vom vedea ce vom putea reuși în etapa următoare”, a declarat Cristian Șodâncă, președintele Progresului Ezeriș.

În etapa a IV-a a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3, ACS Progresul Ezeriș va întâlni, în deplasare, pe 22 aprilie, echipa CSM Jiul Petroșani.

JCS-Ștefan Moraru