Spre Ochiul Beiului nu se plimbă nici un VIP în maşină! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – GEC Nera acuză angajaţii Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa că fac favoruri anumitor turişti şi le permit să se deplaseze cu maşinile între păstrăvăria de pe Valea Beiului şi Lacul Ochiul Beiului. Directorul parcului ne-a asigurat, în schimb, că nimeni nu riscă să facă favoruri acolo unde sunt reguli clare!

Zilele trecute, printr-un comunicat de presă, GEC Nera sesiza faptul că „Romsilva, administratorul PN Cheile Nerei-Beușnița, îi tratează discriminator pe vizitatorii parcului. Turiștii de rând sunt obligați, cum este și normal conform legii ariilor naturale protejate, să parcurgă pe jos traseul între păstrăvărie și cascada Beușnița, în timp ce VIP-urilor de la partid sau cu bani li se permite să treacă prin incinta păstrăvăriei cu autovehicule și să-și continue drumul în zona de protecție integrală dintre păstrăvărie și Ochiul Beiului“.

Directorul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, Vasile Constantin, ne-a spus că nu ştie despre astfel de nereguli. „Noi, angajaţii parcului, intrăm uneori în acea zonă cu maşinile pentru diverse acţiuni: igienizare, patrulare, montare panouri. Avem parteneriat şi cu jandarmii cărăşeni şi, de multe ori, patrulăm împreună în arealul la care fac referire cei de la GEC Nera. Nu am sesizat niciodată VIP-uri sau politicieni cu maşinile şi alţi oameni pe jos. Se merge pe jos pentru că acestea sunt regulile în zonele protejate. În plus, avem două bariere, administrate în comun cu Ocolul Silvic Sasca Montană, una la în spatele cantonului din Valea Beiului, cealaltă înspre cetatea Maria Terezia. Nu se trece aşa uşor şi nici colegii de la ocol nu au sesizat astfel de cazuri. Sincer, vă spun, eu în atâţia ani de activitate, dacă am mers de 10 ori cu maşina în zonă, sigur în interes de serviciu. Mie îmi este ruşine să fiu în maşină şi mame cu copii mici urcă în braţe spre cascadă. Aşadar, mi-ar fi ruşine pe unii să îi las cu maşina, pe alţii nu. Nimeni nu riscă să facă favoruri acolo unde sunt reguli clare!“, ne-a spus directorul Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa.

JCS-Nina Curiţa