CĂRBUNARI – Obiectivele administraţiei locale sunt vizate de proiecte recente și de lucrări pe cont propriu!
CARAŞ-SEVERIN – În Caraş-Severin, înainte de contestaţii, 9,95 este cea mai mare medie obţinută la examenul de Evaluare Naţională. Cea mai mică notă este însă de 1,30!
REȘIȚA – Sebastian Roșca, instrumentistul născut în cartierul reșițean care dă numele căminului cultural din Câlnic, este doar unul dintre invitații speciali ai rugii programate în zilele de 29 și 30 iunie. În fiecare din cele două seri, de la ora 19:00, sunt anunțate programe artistice de cântec, joc și voie bună. Evenimentul este organizat de Primăria Reșița și Asociația de Călușari din cartierul reșițean. La deschiderea de mâine seară este așteptat și primarul Ioan Popa!
CARANSEBEȘ – Asta a decis Consiliul Local Caransebeș pentru 12 tineri din municipiu, care timp de mai mulți ani nu au turnat nici măcar o roabă de beton pe terenurile puse la dispoziție de municipalitate pentru a-și ridica o casă!
REŞIŢA – Presiunea pusă de termenele proiectului de lucrări, de 40 de milioane de euro „îmi dă mie un stres…
REŞIŢA – Acesta se află la Liceul de Arte Sabin Păuţa şi, în cel mai scurt timp, se va afla momentul în care platforma de înscriere pentru vaccinare este activă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ANINA – În iunie 1773, pe actualul teritoriu al Aninei ajungeau primele familii de colonişti austrieci. Pentru „Anina 250“, administraţia locală a pregătit mai multe acţiuni dedicate acestei aniversări marcate azi, 24 iunie, de Sânziene, când oraşul îmbrăcă haine de sărbătoare!
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 12-23 iunie, 34 de polițiști încadrați recent la I.P.J. Caraș-Severin au efectuat un stagiu de pregătire profesională. Este vorba despre un modul de instruire în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, organizat de Biroul de Pregătire Profesională!
ORAVIŢA – Astăzi, 23 iunie, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat două percheziții domiciliare, în Reșița și comuna Goruia, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor!
REȘIȚA – Gimnaștii de la lotul național de juniori, care se pregătesc la Reșița, au încheiat competițiile pe anul 2021, iar în această perioadă activitatea lor este evaluată de oficialii Federației Române de Gimnastică!
CARANSEBEȘ – Vorbim de peste 5 kilometri de rețea nouă de gaz, care ar trebui introdusă în trei zone ale municipiului Caransebeș!
MOLDOVA VECHE – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche – I.T.P.F. Timişoara au depistat opt persoane din Afganistan, care au încercat să intre în ţara noastră din Serbia, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile cu motor!
CARAȘ-SEVERIN – Reșițeanul care declanșase o adevărată luptă împotriva marilor retaileri, pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor i-a amendat zilele trecute, de Black Friday, pentru mai multe nereguli, a fost demis de premierul interimar Florin Cîțu!
CARANSEBEȘ – Trecătorii au avut parte de o surpriză macabră în această dimineață, când au observat un bărbat în vârstă, căzut în zona din spatele Catedralei Episcopale!
VĂRĂDIA – Focul a izbucnit în această după amiază la o locuinţă situată chiar lângă primăria din comună!
REȘIȚA – A început renovarea vechiului loc de joacă din zona Luncă – Bulevardul A.I. Cuza/ strada Cerna, anunţă Primăria Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – În urma publicării raportului de control al DSP Caraș-Severin și a aplicării unor sancțiuni în valoare de 80.000 de lei, Clinica Nera a reacționat prin intermediul unui comunicat de presă!
CARANSEBEȘ – E declarația lui Vasile Megan, şeful Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare Caransebeş, angajații SPIR pregătind deja sezonul rece!
REȘIȚA – „AMKA”, rezultatul unui parteneriat prilejuit de aniversarea a 250 de ani de foc nestins la Reșița. Așa s-a născut cea mai recentă premieră a Teatrului de Vest!





