Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – La doar 6 ani, Andreas Fânaru a câștigat turneul Cupa Helios la tenis de câmp, desfășurat în data de 11 noiembrie 2023, la Timișoara! Andreas a câștigat turneul la categoria de vârstă maxim 9 ani, concurând cu adversari din județele Bihor și Timiș. Acesta este fratele tânarului tenismen  Alexandru-Dan Fânaru!

REȘIȚA – Așa cum Jurnal de Caraș-Severin și Caon au anunțat încă de săptămâna trecută, Dan Alexa a ajuns la o înțelegere cu CSM Reșița. Obiectivul pe termen scurt al lui Alexa pe banca tehnică a Reșiței este promovarea în Liga 2, iar pe termen lung este ducerea echipei în Liga 1. Primarul Ioan Popa a anunțat că nu vor fi probleme financiare, la fel cum n-au fost nici în trecut!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Recent, în Monitorul Oficial a fost publicată Hotărârea de Guvern nr.1007/2003 privind aprobarea declanşării procedurilor de expropriere, precum şi listele imobilelor proprietate privată, de stat şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale situate pe amplasamentul care constituie coridorul de expropriere al lucrării de interes naţional „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta-Turnu-Severin-Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean“!

BOCȘA – Nu, nu este vorba despre supoziții legate de extratereștri, care și-ar lăsa misterioase urme de formă circulară prin lanurile din diverse colțuri ale globului, ci de cele lăsate de drifturile făcute peste noapte de înfierbântații posesori de mașini cu mulți cai putere, care-și dezleagă frâiele fiarelor pe orice petec de pământ care le îngăduie asta!