REȘIȚA – Înotătorul Denis Popescu, antrenat de Nadia Câmpan, a cucerit patru medalii la Campionatul Național de seniori, tineret și…
CARAȘ-SEVERIN – Județul Caraș-Severin are peste 3.000 de peșteri cunoscute. Unele se întind pe kilometri întregi. Multe mai sunt de descoperit, în cele cunoscute pot continua explorările, altele pot fi amenajate și incluse într-un circuit al peșterilor din Banatul Montan, devenind poli de dezvoltare!
TIROL – … fiind un punct de atracție pentru o viitoare dezvoltare turistică. Șeful județului spune că, de îndată ce vor venii banii aferenți sumei defalcate din TVA, DJ 572 Fizeș-Tirol, proaspăt pietruit, va fi asfaltat!
REȘIȚA – Campania „Adoptă un salon!“ ar fi trebuit să se încheie luni, 7 iunie, la o săptămână de la debut. Însă datorită gradului de implicare civică campania va continua pentru încă o săptămână!
CARANSEBEŞ – Realizată în anii 70-80 ai secolului trecut, pe vremea fostului primar Nicolae Oprea, fântâna din centrul Caransebeșului va…
MOLDOVA NOUĂ – După cum ştiţi, turcii de la Eti Bakir au primit, de la Ministerul Economiei, acordul de principiu pentru a începe exploatarea cuprului de la Moldova Nouă. Însă nici nu s-au apucat de treabă că GEC Nera deja avertizează: nu există niciunde în lume minerit ecologic, iar România încă se află sub monitorizarea Comisiei Europene pentru stoparea poluării!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Lipsa atestatelor și a rapoartelor de protecție la explozie sunt doar câteva din neregulile găsite de inspectorii cărășeni de muncă la unele stații de carburanți din județ!
CARAȘ-SEVERIN – O nouă ediție a Kinder Cup va avea loc duminică, 8 octombrie, în localitatea Mehadia! La această competiție juvenilă vor participa echipe din Caraș-Severin, Timiș și Mehedinți! Turneul este organizat de clubul Mundo, în parteneriat cu Primăria Mehadia și Asociația Județeană de Fotbal Caraș-Severin!
REȘIȚA – Memorialul „IOSIF MĂZĂRAN” are loc sâmbătă, 7 octombrie, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița și va fi destinat juniorilor 3, copiilor 1, 2, 3, 4 și spiridușilor!
ANINA – Timp de două zile, în 23 și 24 martie, polițiștii din Anina, împreună cu angajați ai Gărzii Forestiere Caraș-Severin, au derulat acțiuni comune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul silvic, în urma acestora fiind aplicate sancțiuni de 17.000 de lei!
CARANSEBEȘ – Inclus în lista cu potențiale locații pentru refugiații ucraineni, internatul de pe strada Tribunalului din Caransebeș a dezvăluit o imagine dezolantă comisiei desemnate de prefectul Dragomir să verifice aceste locații!
REŞIŢA – Luni, 28 martie 2022, angajaţii TMK vor picheta Prefectura Caraş-Severin, apoi vor înainta un memoriu privind „preţul energiei care omoară societăţile mari“. Protestatarii dau de pământ şi cu băncile care le-au blocat conturile!
REȘIȚA – Ora 10.00 a dat startul, astăzi, manifestărilor dedicate Zilei Poliției Române, în Piața Tricolorului din Reșița, unde polițiștii au fost înconjurați de grupuri numeroase de copii, veseli și curioși, alături de cadre didactice și părinți!
REȘIȚA – Un incendiu la o casă din cartierul Câlnic a fost anunțat în această dimineață la 112! La fața locului s-au deplasat pentru intervenție mai multe echipaje ale Detașamentului de Pompieri Reșița!
REȘIȚA – Asta crede edilul, trăgând o concluzie vizavi de evoluția lucrurilor pe malurile Bârzavei. Din declarațiile edilului, am putut afla cum șutul încasat de la fost ministru al Finanțelor, Orlando Teodorovici, ne-a ajutat să vedem mai limpede pasul înainte al Reșiței!
REȘIȚA – 4.000 de calculatoare recondiționate sunt disponibile pentru școlile din țară până la sfârșitul anului!
REȘIȚA – Vineri, 25 martie, la ora 12:45, la Muzeul Banatului Montan va avea loc vernisajul expoziției itinerante „Jandarmeria Română 1850 – 2020”!
REȘIȚA – Azi, 24 martie, Comisia permanentă constituită la nivelul ANAF a decis, prin Decizia nr.1/24 martie 2022, deblocarea conturilor TMK Artrom pentru efectuarea de plăţi esenţiale pentru continuarea activităţii comerciale a TMK, respectiv pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor şi plata furnizorilor şi instituţiilor de credit!
REȘIȚA – Din 3 martie, societatea este nesancționabilă, dar guvernanții dovedesc că au mușchii de oțel… topit!
