CARAȘ-SEVERIN – 12 infracțiuni constatate și 651 de amenzi aplicate de polițiștii cărășeni, în șapte zile!
MARGA – Așa poate fi descris, în câteva cuvinte, proiectul depus de primărie pe Programul „Anghel Saligny”. Concret, pe drumul comunal vechi, în lungime de 5,5 km, se vrea turnarea unui strat de asfalt nou peste stratul actual!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a semnat marți contractul cu producătorul turc de autobuze electrice Anadolu Automobil Rom, care va livra 4 autobuze electrice pentru operatorul de transport local, alături de 4 stații de încărcare lentă și 2 de încărcare rapidă!
CORONINI – Deşi lucrările la proiectul de restaurare decurg foarte bine, fiind reluate odată cu încălzirea vremii, primarul comunei Coronini spune că turiştii trebuie să mai aştepte!
CARAŞ-SEVERIN – Aşa reiese din situaţia actuală, prezentată de deputatul PSD de Caraş-Severin, Marius Damian!
PĂLTINIŞ – Prin apel la 112 a fost semnalat faptul că pe calea ferată de la Păltiniş este un bărbat electrocutat!
TEREGOVA – Modernizarea acestui tronson de drum este o lucrare îndelung așteptată de locuitorii comunelor Teregova, Cornereva și Mehadia, reprezentând…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Cei opt studenţi străini, participanţi în cadrul unui proiect derulat în colaborare cu Universitatea de Vest din Timişoara, au părăsit recent satul Valeapai. La plecare, ei au lăsat un cadou pentru locuitori!
REȘIȚA – „Deșteaptă-te, române“ a răsunat, azi, în Parcul Tricolorului din Reșița, la a 25-a aniversare! Asemeni Zilei drapelului național, care nu s-a impus într-un sfert de secol drept o sărbătoare foarte populară, și Ziua imnului național, ajunsă la aceeași vârstă, a fost marcată în acest an tot în cadrul unei festivități cu audiență restrânsă!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat pregătirea de vară cu un ultim joc amical, în care băieții lui Călin Cheregi s-au impus cu scorul de 4-1 contra Avântului Periam! Rus, Bărboianu, Velcotă și Szijj au înscris golurile CSM-ului în acest ultim joc de pregătire, în care Cheregi a vrut să vadă la treabă încă o dată aproape toți jucătorii pe care-i are la dispoziție. Sâmbăta viitoare, Reșița va juca cu Unirea Slobozia, de la ora 11, acasă, primul meci oficial din noul sezon al Ligii 2!
REȘIȚA – Printre cele mai bune formații de U19 din 2021 care au avut evoluat în campionatele organizate de Federația Română de Fotbal se află și CSM Reșița!
MEHADIA – Apa și canalizarea la Mehadia, parte a unui proiect integrat POIM derulat de AquaCaraș!
CARAȘ-SEVERIN – Afirmația aparține deputatului Dumitru Rujan, care a oferit mai multe informații cu privire la această măsură de protecție socială!
REȘIȚA – Scriem asta deoarece în după amiaza zilei de vineri, 21 ianuarie, erau în desfășurare activitățile de despodobire a pomului de iarnă!
CARAȘ-SEVERIN – De la 1 aprilie, Cristian Secoșan va prelua rolul de director general al Delgaz Grid și pe cel de director general-adjunct al E.ON România!
CARANSEBEȘ – O elevă de 15 ani a fost agresată fizic, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu alte două minore, fiind lovită cu palmele peste față!
REȘIȚA – În primul meci amical din acest an, rosso-nerii s-au deplasat la Timişoara unde au pierdut clar în fața echipei de primă ligă SCM Politehnica, scor 26-43, la pauză 11-24!
CARAȘ-SEVERIN – … care fac parte din ADI Valea Carașului – Valea Almăjului – Clisura Dunării. Se dorește, astfel, deschiderea unei porți spre dezvoltare!
REȘIȚA – Locomotiva din imagine este ultima cu aburi fabricată la Reșița în 1960. Se află la depoul din Ploiești, nu este în stare bună, însă ar putea fi recondiționată!





