GLIMBOCA – Un incendiu produs astăzi, la orele amiezii, la un gater din comuna Glimboca a fost raportat la 112!
REȘIȚA – Pilotul reșițean (foto, mijloc), în vârstă de 68 de ani, a revenit în sportul cu motor la etapa de la Straja! Acesta vrea mai mult de o clasare pe locul 6 la grupa lui, iar la etapa de la Brașov și-a propus să se claseze în primii trei!
REȘIȚA – De această dată, funcționarii municipalității n-au mai fost testați vizavi de numărul de zile pe care-l face o adresă pentru a ajunge de la un etaj la altul, ci în legătură cu timpul de reacție la situații de urgență!
CARAŞ-SEVERIN – 1397 de absolvenţi de clasa a VIII-a din cele 31 de centre de examen din Caraş-Severin au susţinut…
REŞIŢA – Primăria Reşiţa a pus la dispoziţia celor pe care îi prinde canicula prin oraş două corturi: unul în Parcul Tricolorului şi unul în Parcul Cărăşana!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Teatrul Vechi din Oravița este în reabilitare, dar, în timp, oameni importanți i-au trecut pragul. Unii și-au trecut numele în cartea de onoare care, în decursul acestei luni, poate fi văzută la Muzeul Banatului Montan!
REȘIȚA – Cu câteva ore înainte de încheierea perioadei de transferuri, conducerea clubului din Valea Domanului a reușit luni seara un transfer cu nume și a adus un atacant care este obișnuit să marcheze foarte multe goluri!
REȘIȚA – Mai mulți piloți reșițeni au concurat la etapa V-a din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2023 – Trofeul Straja!
REȘIȚA – Azi, 24 martie, Comisia permanentă constituită la nivelul ANAF a decis, prin Decizia nr.1/24 martie 2022, deblocarea conturilor TMK Artrom pentru efectuarea de plăţi esenţiale pentru continuarea activităţii comerciale a TMK, respectiv pentru plata drepturilor salariale ale angajaţilor şi plata furnizorilor şi instituţiilor de credit!
REȘIȚA – Din 3 martie, societatea este nesancționabilă, dar guvernanții dovedesc că au mușchii de oțel… topit!
REȘIȚA – Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Clubul Sportiv Școlar Reșița organizează în perioada 25-27 martie Finala Campionatului Național Școlar U17, lupte libere și lupte feminine! Competiția se va desfășura în sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița!
CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul legitimat la Dinamo, campion național și la seniori, continuă să facă legea pe plan intern la categoria 60 de kilograme, chiar dacă este încă junior!
REȘIȚA – Oțelarii reșițeni au început protestele la poarta uzinei. Săptămâna viitoare, ar putea merge în capitală!
BOZOVICI – În această dimineaţă, în timp ce se deplasa de la Eftimie Murgu la Bozovici, şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în apropiere de o vulcanizare, maşina rostogolindu-se 20-30 de metri în decor, lovind apoi chiar şi un acoperiş!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, legat de felul în care vor lucra firmele la rețelele de apă și canalizare din județ, pe noul proiect!
VĂRĂDIA – Primăria Vărădia investește în extinderea rețelei de apă și în reabilitarea unei străzi!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii vin, pleacă, unii rămân… Dar câți dintre ei și-ar dori să rămână pe meleagurile noastre, în vreme ce noi încă visăm la dat cu sapa în Occident?
REȘIȚA – CSM Reșița va juca vineri, 25 martie, de la ora 15:00, în deplasare, cu CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu, în etapa a XVIII-a a Ligii a 3-a, Seria a VII-a!





