Vine Dan Alexa în Valea Domanului? - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – O întrebare care stă de câteva zile pe buzele microbiștilor reșițeni, dornici să afle ce se mai întâmplă cu CSM Reșița, după returul dezastruos din Liga 2, care a dus la retrogradarea echipei. Asta deși condițiile oferite la Reșița de administrația locală condusă de Nelu Popa au fost peste ale multor echipe de Liga 2 care au reușit totuși să se mențină în al doilea eșalon fotbalistic!

Potrivit surselor JCS/Caon, conducerea clubului din Valea Domanului negociază de câteva zile cu caransebeșeanul Dan Alexa preluarea băncii tehnice a CSM Reșița. Alexa a fost antrenor al lui ASU Poli în sezonul recent încheiat, echipă cu care a ajuns în play-off-ul de promovare în Liga 1, și a mai antrenat în trecut echipe precum Rapid București, Astra Giurgiu, ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna sau Dunărea Călărași.

„Momentan, nu declar nimic”, ne-a spus Dan Alexa, care nu a negat însă informația cu privire la negocieri.

Vom afla, cel mai probabil, în zilele ce urmează dacă Alexa va bate palma cu CSM Reșița și, în cazul unui răspuns favorabil, în ce ligă va antrena clubul reșițean. Ajunsă în Liga 3, CSM Reșița ar trebui să înceapă noul sezon pe 28 august. Dacă totuși soarta îi va fi favorabilă și va continua în Liga 2, ca urmare a problemelor financiare de la alte echipe, atunci formația reșițeană mai are doar câteva săptămâni până în 31 iulie, când este programată reluarea celui de-al doilea eșalon fotbalistic.

JCS-N.C.

FOTO: Seba Tătaru