CARAŞ-SEVERIN – Lucrările pe acest drum au fost verificate marţi, din nou, chiar de către preşedintele Consiliul Judeţean, Romeo Dunca.…
REȘIȚA – În această dimineață, în jurul orei 09.30, polițiști de la Biroul Siguranță Școlară și Poliția Municipiului Reșița au fost sesizați de către conducerea unei unități de învățământ din Reșița despre faptul că un elev ar fi pulverizat spray iritant lacrimogen pe holul școlii. Este vorba de fosta Generală 12, acum structură a Colegiului Național „Mircea Eliade”!
HERCULANE – Trei clădiri emblematice de patrimoniu din Europa, cu trei povești şi abordări diferite, acesta este pe scurt proiectul „RE“ care a obţinut recent o finanţare europeană. Una dintre clădiri este cea a Băilor Neptun!
REŞIŢA – Recent au fost jurizate lucrările trimise, în perioada următoare cea mai bună piesă urmând să fie montată pe scena teatrului reşiţean!
REȘIȚA – Perechea reșițeană Marius-Tiberiu Pădurean & Adelina Stanciu a obținut locul I la Finala Junior I Latin – WDSF…
REȘIȚA – ACS Mundo Reșița a obținut prima victorie din istoria clubului în Liga a IV-a, marți, 21 septembrie, scor 2-1, cu AS Banatul Ocna de Fier. Pentru Ocna de Fier a deschis scorul Roșu în minutul 47, Mitu a egalat pentru Mundo în minutul 73, iar golul victoriei a fost înscris de Cîrlugea în minutul 84!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Ne referim la popularele locuri de „luat masa în oraş“ de la magazinele Kaufland din Reşiţa!
CARAŞ-SEVERIN – Pe calea ferată Caransebeş – Arad modernizată până în 2026 vor circula şi locomotive noi, din 2027! Ministerul Transporturilor a primit, săptămâna trecută, din partea Băncii Europene de Investiţii, confirmarea finanţării unui proiect în valoare de peste 470 milioane euro, în baza căruia va fi posibilă achiziţionarea a 62 de trenuri electrice!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni subliniază că angajamentul PSD față de sistemul de sănătate publică rămâne ferm!
CARANSEBEȘ – Bazinul ar urma să fie construit chiar în incinta actualului ștrand municipal și ar putea fi utilizat atât în scop didactic, cât și de agrement. Iar fondurile necesare ar fi asigurate de Compania Națională de Investiții (CNI)!
DALBOȘEȚ – „Oamenii sunt mai sănătoşi şi mai puternici cu cât sunt mai ataşaţi de rădăcinile lor pentru că ele sunt parte din identitatea fiecăruia. De aceea, a-ţi pierde legătura cu rădăcinile e un mare pericol”. N-o spunem noi, ci dr. Nistor Becia, psiholog originar din Dalboşeţ, din 2008 stabilit în capitala Ţării Galilor!
CARAȘ-SEVERIN – FC Nera Bogodinț a învins duminică, 5 iunie, cu scorul de 4-1 Foresta Lăpușnicu Mare și a cucerit astfel Cupa României Caraș-Severin, competiție organizată de către Asociația Județeană de Fotbal!
CARANSEBEȘ – Clubul Energetica Caransebeș a participat recent la Campionatul Național U12 de judo, competiție ce s-a desfășurat la Brașov în perioada 3-5 iunie!
REȘIȚA – O nouă etapă a turneului „Interliga de Vest” la fotbal s-a desfășurat duminică, 5 iunie, pe terenul sintetic din Valea Domanului! Pe lângă mai multe grupe de copii de la CSM Reșița au participat și două cluburi din Timișoara, ASU Poli și Atletico!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean își dorește atât de mult ca Spitalul Județean Reșița să nu mai fie o gaură neagră în care se pierd miliarde de lei, încât este dispus să îl aducă la conducerea unității sanitare chiar pe cel care de multe ori l-a criticat public, adică pe managerul spitalului din Orșova, Adrian Cican!
REȘIȚA – „Uau! Trăzneşte a Rostopască!”, zise Erwin Kessler văzând picturile de la Magazinul Universal!
REȘIȚA – Prima ediție a Cupei „Mini-KEBS” la baschet a avut loc sâmbătă, 4 iunie, pe terenul de sport din Parcul Siderurgistului! Dacă la precedentele ediții cupa s-a adresat elevilor de liceu, de această dată organizatorii au decis ca la turneu să participe copii născuți în anul 2012 și mai mici!
REȘIȚA – Competiția de minihandbal s-a desfășurat sâmbătă, 4 iunie, la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița! În jur de 120 de copii au umplut sala la ultimul turneu organizat în acest sezon de CSM Reșița. Urmează vacanța pentru micii rosso-neri, iar activitatea va fi reluată din luna august!
CARANSEBEȘ – Chiar dacă s-a stabilit de câțiva ani în Anglia, caransebeșeanca scrie în continuare ceea ce a consacrat-o, adică literatură SF. Și o face bine!





