CARANSEBEȘ – Au reacționat și liberalii după declarațiile primarului Caransebeșului legate de obținerea finanțărilor pe PNRR și „Anghel Saligny”!
BORLOVA – Așa cum estima șeful județului, băieții deștepți care au câștigat deszăpezirile, Ardelean Company Nord Vest Baia Mare, au fost surprinși și copleșiți deja de primul episod de iarnă de pe Muntele Mic. Iar la deszăpeziri, au pus umărul și oamenii în uniformă!
CARANSEBEȘ – Ne referim la fostul internat de pe strada Popeea din Caransebeș, astăzi mai mult o ruină și un focar de infecție, prins într-un proiect de reabilitare energetică pe PNRR. Aleșii locali au avut zilele trecute pe masă prelungirea duratei de implementare și execuție, de la 12 luni la 36 de luni, a proiectului respectiv!
REȘIȚA – Utilaje, material antiderapant și luminițe pregătite de Primăria Reșița pentru iarna care bate la ușă!
ORAVIŢA – Locuri de parcare şi un spaţiu de agrement pe locul centralei termice. Acesta este promisiunea făcută locuitorilor din…
CARANSEBEȘ – La începutul acestei luni, caransebeşeanul Dorian Armaş a participat la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness de la Santa Susanna, Spania, de unde s-a întors cu o medalie care i-a răsplătit excelentul loc IV ocupat la această competiţie la care au luat parte peste 2.000 de sportivi din 107 ţări!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre lucrări de reparații pe întreaga lungime a DJ 582 Cuptoare – Văliug – Slatina Timiș, unde intervine Consiliul Județean Caraș-Severin!
REŞIŢA – Postul Crăciunului a adus şi debutul campaniei umanitare „Moș Crăciun nu uită pe nimeni- un copil pentru fiecare!“, campanie ce se desfăşoară până pe data de 8 decembrie în cadrul Parohiei „Schimbarea la Față“ din cartierul Govândari!
REŞIŢA – E vorba despre parcurgerea Contractului-Cadru de către noul directorat al Hidroelectrica SA, numit în 6 noiembrie 2023!
REȘIȚA – Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu era redactat și publicat în timpul revoluției de la 1848. În câteva zile, Anton Pann îl punea pe note și era cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea. Ulterior devenea cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te române”, iar din 1990 îl cunoaștem cu toți ca imn al României. În 2022, Ziua Imnului a fost marcată solemn în Parcul Tricolorului din Reșița!
CARANSEBEŞ – Potrivit polițiștilor, bunurile valorând 17.400 de lei, sunt susceptibile a fi contrafăcute!
CARANSEBEȘ – Atletul pregătit la CSȘ Caransebeș de antrenorul emerit Cristian Dragomir a reușit o performanță extraordinară la ediția de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Banska Bystrica. Competiția e destinată tinerelor speranțelor olimpice de pe tot continentul!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă până nu demult tremuram de frica returnării banilor europeni pentru că bacul de la Moldova Nouă nu transportase numărul necesar de persoane, după ce în doi ani de activitate s-a reușit transportarea a doar 4.000 din cei 10.000 de călători impuși prin proiect, acum, în doar zece zile, au fost transportate 600 de persoane!
CARANSEBEŞ – Creșterea accelerată a prețurilor materialelor de construcție și, implicit, a valorii proiectului spitalului modular de la Caransebeș ar putea duce la stoparea acestuia!
GÂRLIȘTE – Piesele de numismatică reprezintă doar o parte a exponatelor găzduite de micul muzeu al satului Gârliște. Deschiderea muzeului, denumit sugestiv „Gârliște, arc peste timp”, reprezintă primul pas pentru redarea către comunitate a clădirii vechii școli. Primăria s-a ocupat și de paza muzeului, montând o cameră video!
PRIGOR – Pompierii militari din Bozovici s-au luptat aproape 3 ore cu flăcările însă nu s-a reuşit salvarea prea multor bunuri, imobilul arzând în proporţie de 80%!
MUNTELE MIC – A pățit-o o bucureșteancă de 66 de ani, care cobora de la Muntele Mic pe drumul asfaltat, dar cu multe serpentine. Accidentul a fost anunțat la 112 de un prieten al femeii, care o însoțea, tot pe motocicletă!
CARAȘ-SEVERIN – Noul echipament medical a fost deja pus în funcțiune, achiziția sa fiind scoasă la mezat în martie, pentru 650.000 de lei, administrația județului bătând palma pentru 583.100 de lei. De fapt, în urma a trei achiziții făcute de județ pentru spital, de anul acesta, economisirea s-a rotunjit la aproape 220.000 de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Premierul a dat asigurări că, în scurt timp, vor veni în Caraş-Severin fondurile pe Programul „Anghel Saligny”. Reținem asta din recenta postare a deputatului liberal Dumitru Rujan, după o întâlnire de lucru a liberalilor!





