Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Dl. Orgon cunoaște identitatea cameristei Lizette, cea care se dă drept fiica lui, Silvia, care la rându-i se dă drept cameristă. Așa vrea fiica să vadă ce hram poartă Dorante, curtezanul venit în pețit alături de valetul Bourguignon cu care… a făcut schimb de roluri ca să vadă ce hram poartă viitoarea mireasă. Ce-a ieșit? O comedie spumoasă de Miravaux, jucată duminică seara pe scena Teatrului de Vest!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

LUPAC – După patru victorii la rând, AFC Voința Lupac s-a văzut învinsă, scor 1-2, de Viitorul Șimian, meci în cadrul etapei a VII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Jinga a marcat rapid golul Lupacului, în minutul 10, dar spre finalul partidei, Velici cu o dublă a adus victoria echipei din Șimian. Înaintea acestui joc, echipa lui Dobre avea patru victorii la rând!

REŞIŢA – În cadrul lucrărilor de modernizare a transportului public electric efectuat cu tramvaiul, făcute de PORR, începând de mâine, 11 octombrie 2022, şi până în 15 octombrie, se deviază circulația autovehiculelor în dublu sens pe partea stângă la mersul în sus, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Someșului înainte de pasaj TMK și până la Piața Republicii. Practic, se închide banda dinspre catedrala din Muncitoresc!