CARAȘ-SEVERIN – Mai bine de 5.000 de lei, atât i-ar fi luat cei trei, prin violență, în schimbul înlocuirii unor…
CARAŞ-SEVERIN – Încălzindu-se pentru protestele ce vor avea loc începând de miercuri la Moldova Nouă, câteva zeci de cetăţeni din Clisură au pichetat, azi, Prefectura! Nemulţumirile care i-au adus la Reşiţa sunt legate de majorările de taxe şi impozite care, potrivit reprezentanţilor protestatarilor, ar fi cuprinse între 200 şi 750%, fără a exista însă o bază legală în acest sens!
REȘIȚA – La Teatrul de Vest, spectacolul lui Richard Navarro se vrea „vaporul” care să ducă în Franța. Pentru aceasta, regizorul francez va trebui să adapteze spectacolul pe care anul trecut l-a pus în scenă după un scenariu propriu!
REȘIȚA – Trecătorii prin zona Pieței Reșița Sud observă cum avansează lucrările la modernizarea viitoarei parcări publice cu plată. Progresul este unul lent, ceea ce dă de înțeles că traficul auto și pietonal din zonă va mai rămâne îngreunat ceva timp de-acum încolo. Odată finalizate aceste lucrări, se va lucra la parcarea din zona Centrul UBB!
REȘIȚA – Handbalistele pregătite de prof. Cristian Busuioc au pierdut sâmbătă, 9 aprilie, scor 23-28, cu CS Arena Târgu Mureș,…
RĂCĂȘDIA – Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Naidăș au surprins, la Răcășdia, un bihorean în timp ce transporta cu mașina, un Audi A4 înmatriculat în Belgia, spre Timișoara, mai mulți cetățeni indieni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – S-au finalizat negocierile anuale privind contractul colectiv de muncă valabil până pe 30 ianuarie 2025. Discuțiile s-au purtat între reprezentanții patronatului și cei ai sindicatelor Solidaritatea, Oltmet și Vatra!
REȘIȚA – Această imagine a fost surprinsă pe 23 ianuarie, arătând ridicarea de către Poliția Locală a uneia dintre cele 652 de mașini identificate ca abandonate sau fără proprietar. 15 dispoziții de ridicare au fost emise, iar în aceste zile au început ridicările efective!
CARANSEBEȘ – Asta spune primarul Felix Borcean, dând ca exemplu un imobil de lângă muzeu, din care au mai rămas doar niște ziduri, și acelea șubrede rău!
BANAT – Celebra firmă Stowasser, reprezentată prin maestrul Miklós Szabolcsi, care produce cea mai bună marcă de taragot din lume, a creat un instrument special pentru renumitul instrumentist al Banatului și nu numai!
REȘIȚA – Președintele PSD, Marcel Ciolacu, vine mâine în mijlocul social-democraților cărășeni, la Conferința județeană de alegeri a Organizației Județene PSD Caraș-Severin, care se va desfășura la Hotel Rogge, începând cu ora 13!
ŞOPOTU NOU – Pompierii militari din Bozovici au fost sesizaţi azi noapte, la ora 2, prin apel la 112, că pe Valea Răchitei, sat aparţinător de comuna Şopotu Nou, o maşină a intrat în locul unde erau cazaţi muncitorii care lucrează la un drum din zonă şi apoi a luat foc!
BOCȘA – Distribuitorul regional de gaz, împreună cu un lider de pe piața locală de carne de pui, urmează să construiască șase centrale fotovoltaice în orașe din Banat și Transilvania, pe lista cărora figurează și Bocșa. Ele vor totaliza 4,5 hectare, au o valoare totală de peste 2,9 milioane de euro și vor produce anual energie electrică de 4.600 MWh!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic prezintă cifrele revizuite ale Comisiei Europene, potrivit cărora țara noastră stă, la capitolul economic, mai bine decât s-ar fi așteptat!
CARAȘ-SEVERIN – Oamenii legii au aplicat peste 160 de sancțiuni contravenționale în cadrul unor acțiuni preventive care să implice pietoni. Peste 80 dintre ele au fost aplicate chiar… protejaților!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană informează că își continuă investițiile în drumuri. Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, a reparat DJ 585 Biniș – Bocșa. Pe primii doi km de la Bocșa a fost turnat covor asfaltic nou, iar marți au fost aplicate și marcajele rutiere!
REȘIȚA – Adrian Cioroianu se arată plăcut impresionat de activitatea depusă în Caraș-Severin chiar dacă, din aproximativ 70 de biblioteci existente cândva, în prezent mai sunt maxim 25!
CORNUȚEL BANAT – Un incendiu izbucnit azi noapte, în jurul orei 00.30, la o casă din satul Cornuțel Banat, comuna Păltiniș, a fost raportat la 112. A intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu două autospeciale pentru stins incendii și o ambulanță SMURD, cu 13 subofițeri!
CARAŞ-SEVERIN – Într-un email trimis redacţiei, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenția asupra unei noi campanii de mesaje false, transmise în numele instituției. Mesajului îi este anexat un document pe care cei de la ANAF vă transmit să nu îl deschideți!





