Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Administraţia locală de pe Valea Cernei a anunțat recent lansarea a trei proiecte importante, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 16 milioane de lei. Proiectele vizează achiziţia de autobuze electrice, amenajarea de piste pentru biciclete, precum şi digitalizarea transportului public în comun, susţine Cristian Miclău, primarul oraşului Băile Herculane!

CARANSEBEŞ – Spitalul Bora, străzile, iluminatul public și salariile sunt beneficiarii ultimei rectificări bugetare aprobate miercuri de aleșii locali ai municipiului. Bani, peste 1,7 milioane de lei, din care o parte a mers către bursele elevilor, restul către diverse sectoare, așa cum a explicat directorul economic al Primăriei Caransebeș, Marius Preda, interpelat de consilierii liberali!

ORAVIȚA – Astăzi, 16 noiembrie, la Oravița, a avut loc un dialog la înălțime între alpinistul Horia Colibășanu și tinerii Liceului Teoretic „General Dragalina”! Atmosferă efervescentă, cu totul și cu totul specială, entuziasm, curiozități care mai de care și momente unice alături de un om aparte, care a reușit să inspire de-a lungul timpului tineri din toată țara și nu numai!