Bombă cu ceas pentru conducerea Spitalului Județean - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – 60 de zile este termenul până la care sunt așteptate masuri radicale la Spitalul Județean. Nu spectaculoase, dar evidente, o spune Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean!

Subiectul nebuloasei financiare de la Spitalul Județean – unde finanțarea e tot mai mare, costurile aparent mai mici, la fel ca și numărul pacienților și al internărilor, dar datoriile cresc în loc să se reducă, rostogolindu-se de la an la an – este departe de a fi rezolvat. Dincolo de criza Covid, care a afectat pe toată lumea, de arieratele eterne pe care instituția spitalicească pare să le moștenească din timpuri mai vechi decât zidurile pe care le are, apar noi datorii peste datorii.

Legat de cuvintele spuse de Paul Purea, președintele Consiliului de Administrație al SJUR, în cea mai recentă ședință a forului, pe care le-ați putut citi și în Jurnal CS, președintele CJ, Romeo Dunca, a apreciat: „O analiza pertinentă venită din partea unui om care nu are nimic de încasat din banii județului. Motiv pentru care e imposibil să-i schimbi convingerile date de analiza situației. Un lucru e clar! Zarurile au fost aruncate și măsuri radicale vor fi luate. Fie de doamna Stancovici, fie de persoana care îi va urma. La finalul a 60 de zile, începând din 5 aprilie, vom trage linie. Miercurea viitoare voi convoca o ședință de lucru pe tema schimbărilor obligatorii la SJUR. Măsurile propuse vor trebui să convingă că acest spital poate să-și revină. La sfârșitul acestei perioade de timp nu așteptăm rezultate spectaculoase. Dar un lucru e clar, schimbarea direcției în care se îndreaptă azi spitalul trebuie sa fie evidentă“, a încheiat, ferm, șeful județului.

JCS-Antoniu Mocanu