REȘIȚA – Pe 9 decembrie, Primăria Reșița va deschide ofertele pentru stația din Muncitoresc. Este pentru a treia oară când…
CARAŞ-SEVERIN – Moara lui Buleta sau Moara de la Pod din Gârlişte, sau mai bine zis ce a mai rămas din ea, a fost descoperită recent de Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat!
CARANSEBEȘ – Vorbim despre povestea unui tânăr de 23 de ani din Caransebeș, care a urcat la volan – din primele cercetări, fără permis – care n-a oprit la semnalele polițiștilor, cursa sa încheindu-se după nici 2 kilometri, într-un pom!
CARANSEBEŞ – Deocamdată, tot în scripte, pentru că, faptic, nici urmă de rețele de gaz în localitatea ce aparține de municipiul Caransebeș, în ciuda promisiunilor făcute în ultimii 30 de ani!
CARAȘ-SEVERIN – Pe două roți. Este unul dintre proiectele de cicloturism luate în vizor de administrația județeană, în contextul aprobării…
REȘIȚA – Rusalina Bona și Marius Tudor sunt doi dintre actorii Teatrului de Vest pe care regizorul Sandu Grecu i-a distribuit în comedia „Hoțul din pendulă”, de Dario Fo. Aceasta se joacă în premieră națională, la Reșița, marți, miercuri și joi, de la ora 19!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – E vorba despre cele intraspitaliceşti, al căror număr a început să crească proporţional cu atenta lor urmărire!
REȘIȚA – În 2024, Muzeul Cineastului Amator (MCA) aniversează un deceniu de existență și activitate. Satisfacție dublată de faptul că muzeul înființat de Andrei Bălbărău este singurul de acest gen din țară. Doar la Oțelu Roșu cineamatorii Emil Mateiaș și Nicolae Negruțiu au reușit să deschidă o expoziție dedicată cineclubului din oraș, însă, din diferite motive, acesta nu mai există!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful grupului social-democrat de la județ justifică amendamentul semnat de cei 18 consilieri, vizavi de împărțeala celor 36,829 milioane de lei, pentru echilibrarea bugetelor locale!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful PSD a negat că ar exista tensiuni între partenerii de guvernare, subliniind că rămânerea în coaliție este o datorie față de cetățeni, stabilitatea politică putând fi asigurată doar prin votul acestora!
CARAȘ-SEVERIN – Marți și miercuri, polițiști cărășeni de la Bocșa și Oravița s-au mobilizat pentru o acțiune de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reșița, pentru a da o șansă la viață celor pentru care fiecare picătură contează!
CARAȘ-SEVERIN – De la 1 ianuarie 2023, punctul de pensie va crește de la 1.586 de lei la 1.745 de lei, după cum spune deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan!
REȘIȚA – Vechiul patinoar de lângă stadionul de atletism și bazinul de înot sunt în atenția lui Ioan Popa. Scriem asta după ce, în urma unei hotărâri de guvern de joia trecută, primul ministru a probat trecerea patinoarului în cauză de la Ministerul Sportului în proprietatea municipiului Reșița!
CORNEREVA – Spre bucuria locuitorilor din micuțul cătun situat la peste 1000 de metri altitudine, piloți, medici, asistenți și voluntari au făcut un gest de suflet în pragul iernii!
REȘIȚA – Primăria vrea parc fotovoltaic pe 23 de hectare, cu putere instalată de 20 MW, finanțat prin POIM. Este proiectul ai cărui indicatori financiari au fost aprobați în ședința de consiliu local de ieri, pe care primăria îl are pregătit pentru o axă de finanțare care va fi deschisă mâine de Ministerul Investițiilor!
CARAȘ-SEVERIN – În contextul gravelor accidente care se produc pe DN 6, Sorin Grindeanu a explicat care este procesul etapei în privința drumului de mare viteză Filiași-Lugoj și ce s-a întâmplat cu drumul expres Craiova-Lugoj!
CARAȘ-SEVERIN – Este îndemnul campaniei „Building links for community”, derulată de platforma culturală „Cronicari digitali” împreună cu Holcim România. Este vorba despre o competiție pe Instagram, prin care locuitorii orașelor sunt invitați să fotografieze clădiri cu rol important în comunitatea lor!
REȘIȚA – Consilierii locali au aprobat în ședința de ieri schimbarea denumirii parcului situat între Casa de Cultură și râul Bărzava. Acesta se va numi „Episcop martir Valeriu Frențiu”!
REȘIȚA – Campionatul Național de lupte seniori va fi organizat din nou la Reșița la finalul lunii noiembrie, în Sala Polivalentă!





