CARANSEBEȘ – Asociația ”NU UITA SĂ FII OM”, în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, Centrul de Transfuzie Sanguină…
REȘIȚA – Sportivii antrenați de Dan Păștean la Muncitorul Reșița, secția de judo, au participat la Euroregiunea organizată la Oțelu Roșu, iar toți cei șapte juniori s-au calificat în finalele de la Bacău!
CARANSEBEȘ – Actualul edil se referă la candidatura sa din partea social-democraților pentru un nou mandat, anunțată de primii doi oameni din PSD la finalul anului trecut! Anunț contestat însă de mai mulți pesediști de frunte din Caraș-Severin, inclusiv președintele Silviu Hurduzeu vorbind de un sondaj pentru desemnarea candidatului pentru Caransebeș!
REȘIȚA – Reșița se vrea o rampă de lansare pentru scenografi și regizori aflați la început de drum. În acest sens, recent a fost semnat un parteneriat între Teatrul de Vest și universitate!
REŞIŢA – Acţiunea are loc azi, 12 mai, ora 17, în curtea Centrului de Tineret Mansarda din Str. Pictor Andreescu,…
ARMENIŞ – În acest sfârşit de săptămână, WWF România şi WeWilder invită iubitorii de natură şi de mişcare în aer liber la o tabără de tip „safari“ în ţinutul zimbrilor liberi de la Armeniş. Traseele vor fi străbătute pe bicicletă, dar şi pe jos!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Municipiul vine în întâmpinarea nou-născuților, printr-un parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul proiectului „Dincolo de nori“, derulat de Asociaţia Comanderia Eugeniu de Savoya din Timişoara, a mai avut loc încă o expediţie. S-au dus alimente, haine, s-au împărţit zâmbete, iar oamenii de acolo au simţit că nu sunt uitaţi!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni crede că proiectul privind bugetul este lovit de mai multe vicii de procedură!
CARAȘ-SEVERIN – Sportivii de la Muncitorul Reșița, Energetica Caransebeș și CS Oțelu Roșu au reușit să urce de multe ori pe podium la un turneu internațional desfășurat la Arad!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, aflat la Strasbourg tot pentru sănătatea cărăşeană, spune că gestul făcut de fostul preşedinte Silviu Hurduzeu este binevenit pentru actuala situaţie a Spitalului Judeţean Reșița, însă „trebuie să facem ceva ca să nu fim mereu veşnicii clienţi ai mâinii întinse către Guvern“!
REȘIȚA – Deputatul social-democrat cărășean a depus un amendament la Legea bugetului de stat pentru anul 2023, pentru plata datoriilor Spitalului Județean de Urgență din Reșița, cifrate undeva la 14,6 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – Pe POR, zona de vest a contractat dublul alocărilor inițiale, după cum au putut constata cei de la ADR Vest, care au făcut un scurt bilanț al exercițiului financiar european aflat încă în derulare!
REȘIȚA – Consilierul pentru politici educaționale al Primăriei Reșița, Ildiko Pataki, vorbește pentru cititorii noștri despre prima vizită efectuată recent în oraș de către reprezentanții New European Bauhuas (NEB)!
RAMNA – Rețeaua de apă la Ramna și Valeapai e pe ultima sută. Alte proiecte așteaptă să ia startul!
REȘIȚA – Perechea formată din Marius Tiberiu Pădurean & Adelina Stanciu, pregătită de Alex Holecz, s-a clasat pe locul 9 la Campionatul Mondial de dans sportiv din Bulgaria, de la Sofia!
CARANSEBEȘ – Ultima competiție de atletism din 2022, organizată în Caransebeș, a fost Memorialul „Iosif Korka”, desfășurat pe aleile din Parcul Teiuș. Pe pista stadionului atleții nu au avut acces!
CARAŞ-SEVERIN – Marea voce a Banatului de Munte s-a născut în data de 1 octombrie 1937, în satul Borlovenii Vechi, comuna Prigor şi s-a stins azi, 13 decembrie 2022, la Mehadica, în satul unde la vârsta de 5 ani s-a stabilit cu familia, localitatea natală a mamei sale!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a bătut drumul Bucureștiului pentru aprobarea investiției!





