REȘIȚA – Expunerea colecției de minerale a muzeului reșițean necesită implicarea specialiștilor. Asta deoarece, pe lângă exponatele propriu-zise, sunt necesare…
CARANSEBEȘ – „Cupa de aur” a fost organizată de ACS Viitorul Borș cu sprijinul Consiliului Local, competiție la care s-au luptat pentru medalii 373 sportivi de la 30 cluburi din țară. Și de această dată elevii pregătiți de Radu Ion au reușit să urce pe podium!
REȘIȚA – CSM Reșița (Liga 2) a învins marți, 3 decembrie, cu scorul de 3-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe (Liga 1), în etapa a doua din grupa D din Cupa României!
REŞIŢA – Obiectivul va fi amplasat în zona Mociur şi va cuprinde cinci componente. Valoarea totală a proiectului pentru construirea campusului şcolar este de 122.623.021,37 lei, cu finanţare prin PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Cei mai mulți dintre ei sunt sârbi, nepalezi, marocani și indieni. Nu lipsesc însă nici americanii, mexicanii, indienii…
CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs în această dimineaţă, pe DN6, pe centura de ocolire a Caransebeșului, aproape de giratoriul de la Buchin! Două autoturisme în care se aflau, în total, cinci persoane, în prima maşină doi adulți și doi minori, iar în cealaltă, un adult, au intrat în coliziune!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Primăria Reșița a depus, vineri, cererea de finanțare din fonduri europene a noii amenajări din proximitatea viitorului Spital Județean de Urgență!
CARANSEBEȘ – Noul Consiliu Local a luat pulsul operatorului de salubritate și transport, după ce aleșii au primit în mapă raportul depus unul din administratori!
CARAȘ-SEVERIN – Dacă sunteți în căutarea unei escapade de weekend, Muntele Mic ar putea fi destinația perfectă. După ninsorile din ultimele 24 de ore, administratorii anunță condiții aproape optime pentru schi!
LUPAC – La câteva zile după ultima etapă din campionatul Ligii 3, antrenorul Adrian Enășescu a identificat principalele probleme pe care le are Voința Lupac după primele cinci meciuri oficiale!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului spune că procedurile corecte, care n-au mai dat lucrările cu dedicație unei firme de casă, au atras economii de 1,4 milioane de lei din 5 cât avea la dispoziție județul pentru obiectiv!
CARAȘ-SEVERIN – Este constatarea făcută de polițiștii rutieri cărășeni, în urma folosirii mijloacelor tehnice avute la dispoziție, cu prilejul verificărilor făcute pe drumurile din județ!
CARAŞ-SEVERIN – Din cele 221 de locuri solicitate de operatorii economici au fost ocupate în această toamnă abia 128!
CARAȘ-SEVERIN – După obiectivul de la Jupa, dosarele sunt pregătite și pentru castrele de la Berzovia, Vărădia, Pojejena, Teregova sau Mehadia. Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) le vrea, alături de cel de la Jupa, pe lista forumului mondial!
REȘIȚA – … te așteaptă în Parcul Tricolorului în perioada Zilelor Recoltei, eveniment programat în perioada 28 septembrie – 1 octombrie. Este vorba despre prima expoziție de zece căței proveniți din adăpostul public al orașului și oferiți spre adopție!
REȘIȚA – Municipalitatea vrea drept de administrare gratuit și temporar pentru 12,4 km din două drumuri. Este vorba despre 11.072 m din DJ 582, respectiv 1.314 m din DJ 582C. Mai pe înțeles, orașul vrea aceste bucăți din drumul care leagă Reșița de Văliug, respectiv din drumul care se desprinde din acesta în dreptul Casei Bănățene și merge până în zona Peșterii Comarnic!
CARAȘ-SEVERIN – S-au marcat multe goluri în etapa din weekend a Ligii a IV-a Caraș-Severin! Una din pretendentele la promovare, Magica Balta Caransebeș, a făcut și primul pas greșit din acest sezon!
REȘIȚA – Prima etapă a Campionatului Județean de minifotbal a avut loc la finalul săptămânii trecute, la terenul sintetic de la Park Arena din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului rămâne optimist vizavi de noul consilier social-democrat Gheorghe Stoichescu, deși acesta, în prima zi de mandat, după ce a jurat pentru cărășeni, a votat împotrivă!


