Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – După obiectivul de la Jupa, dosarele sunt pregătite și pentru castrele de la Berzovia, Vărădia, Pojejena, Teregova sau Mehadia. Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) le vrea, alături de cel de la Jupa, pe lista forumului mondial!

Conform directorului Nicoleta Moise, dosarele sunt pregătite pentru fiecare, iar Comisia UNESCO de la nivelul Ministerului Culturii (MC) și Institutului Național al Patrimoniului (INP) a făcut toți pașii necesari. „Unele castre sunt clasate în clasa B și trebuie clasate în clasa A, a monumentelor de interes național și universal. Lucrăm la acest demers și, în paralel, acolo unde este necesar lucrăm și la clarificarea juridică a terenurilor!”, am aflat de la Nicoleta Moise.

Directorul DJC a făcut aceste precizări ca urmare a pașilor importanți făcuți în vederea includerii castrului Tibiscum în lista UNESCO. Subiect despre care am scris deja în urma celor relatate de Dacian Rancu, directorul muzeului din Caransebeș. Nicoleta Moise salută demersurile realizate la Jupa. Concret, pe 7 august, Comisia UNESCO a venit în țară și, după vizita la MC, au urmat vizite la toate siturile aflate pe lista indicativă a forului. „Împreună cu dl. Rancu, i-am însoțit pe teren spre a vedea exact situația de la Jupa. Sperăm ca Tibiscum să intre pe lista UNESCO cât mai repede. În județ, s-au oprit și la Mehadia. Castrul de acolo este pe lista monumentelor istorice, fiind și subiectul unei cercetări sistematice, efectuată de Academia Română și Universitatea de Vest. Comisia a vrut să vadă ce s-a descoperit acolo. Sperăm ca, într-un timp mai scurt, și acest castru să fie introdus pe lista indicativă UNESCO.”, a încheiat Nicoleta Moise.

O cercetare sistematică se realizează multianual de către specialiști în baza autorizației eliberată de Ministerul Culturii. La final se întocmesc rapoarte în care se specifică ce s-a descoperit. Asta s-a întâmplat la Mehadia și se pare că rezultatele au atras atenția UNESCO către un județ plin de istorie. Scriem asta deoarece în Caraș-Severin sunt 833 de monumente și situri clasate A și B. Pe lângă acestea, există și un repertoriu arheologic național cuprinzând obiectivele încă neclasate, descoperite fie întâmplător, fie în urma unor cercetări sistematice.

De la directorul DJC am mai aflat că se lucrează la promovarea obiectivelor istorice din țară, demers pentru care mai demult a achiziționat un soft aflat în prezent în teste. Rezultatul final va fi o bază de date cu monumentele istorice și cu toate intervențiile făcute asupra acestora, astfel putându-se vedea situația la zi. În prima fază, baza de date va fi deschisă doar specialiștilor, nefiind exclusă posibilitatea accesului general la aceasta. Deocamdată, însă, mai este de lucru până să devină operațională. Castrul de la Jupa însă își urmează drumul spre UNESCO, o vizită importantă din partea unei comisii de nivel înalt fiind programată aici la începutul lunii noiembrie.

JCS-Ionel Ivașcu