REȘIȚA – Modelele din lemn erau create de adevărați artiști după proiecții mentale de două ori invers. Aceștia lucrau în zona de dilatare-contracție, trebuind…
REȘIȚA – Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal feminin pentru licee se va desfășura la Reșița, iar printre cele mai bune echipe din țară se află și Liceul Teoretic „Traian Vuia” Reșița, formație coordonată de prof. Lucia Moruț!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a câștigat vineri, 4 noiembrie, cu scorul de 2-0, cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 și a pus astfel capăt unei serii de meciuri cu rezultate negative! Pentru cărășeni au înscris Lucica și Urdea, dar scorul putea fi mult mai mare dacă elevii lui Lucian Dobre erau mai inspirați în fața porții!
ORAVIŢA – Muzeul de Istorie a Culturii Văii Caraşului va fi în curând dat în folosinţă. Peste 5,5 milioane de lei au fost investiţi în amenajarea acestei instituţii de cultură!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Angajații Serviciului Județean s-au întrebat retoric, de ce „Provincia“ are salarii mai mici față de „Centru“!
CARAȘ-SEVERIN – Perspectivele nu sunt promițătoare, pentru că un astfel de dosar ar putea trena un an, doi sau chiar trei!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre principala constatare în urma verificărilor de o săptămână asupra transportului public de persoane și a celui de marfă. În cadrul acțiunii „Truck&Bus“, din Planul de operațiuni RoadPol, în perioada 13-19 mai, polițiștii cărășeni au avut în vizor autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone!
REȘIȚA – Este de părere primarul Aradului, Călin Bibarț, care crede că adevărata regionalizare ar trebui să fie diferită de centralizarea în teritoriu, care deja se întâmplă!
VĂRĂDIA – … nu va fi spart, ci construit de Primăria Vărădia pentru a da undă verde proiectului CNI. Este vorba despre un perete în lungime de aproximativ 90m, de consolidare a dealului la baza căruia urmează să fie construită sala de sport!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă la bursa de mâine sunt oferite 141 de posturi, pe Internet mai sunt disponibile vreo 40!
REȘIȚA – Hala aflată lângă pasarelă este singurul loc din țară unde se mai fac cuzineți feroviari. O încăpere din incinta acesteia va găzdui Mociur Industrial Collection (MIC), adică o expoziție gândită pe coordonatele trecutului, prezentului și viitorului platformei, care va fi deschisă vineri, la ora 12!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre proiectul de aprobare a unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului, care permite primăriilor și consiliilor județene să se împrumute de la Trezorerie, pentru a-și acoperi atât cofinanțarea, cât și cheltuielile neeligibile atât de necesare implementării de proiecte europene!
REȘIȚA – Două medalii de argint și trei de bronz au cucerit gimnastele legitimate la Clubul Sportiv Școlar Reșița, la Campionatele Naționale Școlare desfășurate la Bistrița!
REȘIȚA, CARANSEBEȘ – Acestea colaborau pe partea de distribuție, către consumatori tineri, care ajungeau la rândul lor distribuitori pentru marfa adusă de la Timișoara. Unii tineri, chiar copii, au ajuns la urgențe, alții erau puși să facă fapte penale pentru a-și acoperi nevoia de droguri!
VEST – Universitatea de Vest din Timișoara sprijină finala Competiției Naționale CanSat 2023, ce va fi organizată în perioada 12-14 mai, în cadrul parteneriatului cu ESERO şi Aeroportul Banat Caransebeș!
REŞIŢA – E vorba despre „simfonia lichidă“ inaugurată la 23 august 1984, emblematica fântână a Reşiţei!
CARAŞ-SEVERIN – În ultimele zile, au existat zvonuri cum că prin şcolile din judeţ, în special la Reşiţa, ar exista epidemie de scarlatină şi conjunctivită alergică! Dan Miloș, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică, ne-a asigurat că nu sunt motive de îngrijorare, fiind lucruri care se întâmplă la grupele de vârstă mici, ale copiilor, care apar în principal primăvara!
