Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a câștigat vineri, 4 noiembrie, cu scorul de 2-0, cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 și a pus astfel capăt unei serii de meciuri cu rezultate negative! Pentru cărășeni au înscris Lucica și Urdea, dar scorul putea fi mult mai mare dacă elevii lui Lucian Dobre erau mai inspirați în fața porții!

„În primul rând, vreau să felicit echipa, jucătorii au fost cei care s-au mobilizat. Am văzut că și-au dorit foarte mult cele trei puncte și s-a și văzut în teren acest lucru. Au jucat foarte bine și în urma jocului am obținut victoria. Vreau să felicit, nici nu știu pe cine, echipa adversă sau primarul din localitatea Bustuchin. O bază senzațională, cum rar am văzut în România. Au absolut toate condițiile de care este nevoie ca să faci performanță. Viitorul Pandurii este o echipă privată și are acces gratuit la toată baza respectivă, una senzațională. Meciul a fost la discreția noastră. Ne-am creat foarte multe ocazii de poartă. Din păcate, din cauza tinereții am irosit destul de multe, dar până la urmă s-a văzut că experiența echipei noastre este una peste cea a adversarului. Primul gol a fost marcat de Lucica după o execuție rapidă a lui Jinga şi după o eroare a portarului advers. A fost o indirectă în careu. Al doilea gol a venit după un atac rapid, la capătul căruia Urdea a marcat. Urdea e un jucător foarte tânăr, de altfel, noi ca echipă suntem o formaţie foarte tânără. Eu la fiecare meci am 5-6 jucători tineri în echipă, dar de fapt asta ne-am și propus. Ne-am propus să creștem jucători. În acest meci a jucat şi Marcus Podină, a debutat în Liga 3. Un băiat de doar 15 ani, născut în 2007, un produs 100 % al Clubului Sportiv Mundo Reșița. Sperăm să creștem cât mai mulți. Ăsta este de fapt și scopul nostru, să creștem cât mai mulți jucători și să putem să ne autofinanțăm pentru a ajunge la alt nivel și noi. Urmează meciul cu Aurul Brad, codaşa seriei, dar nu mai există echipe mici şi echipe mari. Este un meci pe care noi o să-l abordăm foarte serios. O să ne pregătim foarte bine și recunosc că la ultimele meciuri pe care nu le-am câștigat a fost și vina mea, deoarece am redus puțin intensitatea antrenamentelor, considerând că suntem pe finalul perioadei competiționale, dar cred că a fost o decizie greșită din partea mea. O problemă pe care am remediat-o, de altfel s-a și văzut la meciul cu Pandurii. Noi ne dorim foarte mult să câștigăm și cu Aurul Brad, sperăm să o facem mult mai clar decât am făcut-o cu Pandurii Târgu Jiu și să ne apropiem din nou cele trei puncte, pentru a rămâne în cursa pentru play-off”, a declarat antrenorul Lucian Dobre.

Voința Lupac: Daniel Petruț, Andrea Săndescu, Robert Dalea, Darius Vasilescu, Flavius Cega, Samuel Urdea, Andrei Vaștag, Flavius Lucica, Cristian Danci, Alexandru Caia și Emanuel Jinga. Rezerve: Dragoș Trașcă, Vichente Marcu, Alexandru Giurică, Victor Lolea, Marcus Podină, Mihai Clement și Amara Diaby.

„Croații” vor încerca să lege a doua victorie la rând cu Armata Aurul Brad, meci ce va avea loc pe 12 noiembrie, pe stadionul din Lupac.