REȘIȚA – Confruntarea Municipiilor – Cupa de Iarnă la volei, ediția I, a avut loc în Sala Polivalentă, cu participarea…
REȘIȚA – Antrenorul Flavius Stoican a avut cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi după remiza cu liderul Șelimbăr, dar a mai precizat că echipa mai are mult de muncit până să ajungă să joace așa cum își dorește!
CARAȘ-SEVERIN – Efective sporite de polițiști, jandarmi și pompieri vor veghea, pe parcursul minivacanței de Sf. Andrei și a Zilei Naționale, la buna desfășurare a manifestărilor, cât și la asigurarea liniștii și ordinii publice de înainte și de după!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – De la începutul acestei săptămâni, Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin și-a sporit efectivele cu un număr de 35 de tineri agenți de poliție. Aceștia au absolvit, luna aceasta, cursurile școlilor de agenți de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca, și au început activitatea în cadrul Poliției județului!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea din Caransebeș a ales în acest an Parcul Dragalina ca epicentru al sărbătorilor de iarnă. În parcul de lângă muzeu vor fi atât patinoarul, cât și Târgul de Crăciun, iar iluminatul ornamental va fi un adevărat spectacol, promite edilul Caransebeșului. Nu au fost uitate însă nici celelalte zone ale municipiului!
REŞIŢA – „De 1 Decembrie ne punem straiele de sărbătoare şi cântăm împreună, pentru că dincolo de etnie, religie sau poziţie socială, suntem ROMÂNI!“, transmite Primăria Reşiţa!
REȘIȚA – Printre ele, stâlpi de susținere în intersecțiile mari și iluminat axial în zona Triaj. Scriem asta după ce trecătorii prin zona Govândari au observat noi stâlpi de iluminat amplasați atât pe trotuar, cât și în apropierea vechilor stâlpi aflați pe spațiul verde de pe mijlocul bulevardului!
ORAVIȚA – Administrația spitalului apreciază investițiile susținute de autoritatea locală pentru a oferi un plus de confort pacienților și pentru a susține o unitate modernă!
CARAȘ-SEVERIN – Controalele legate de articolele pirotehnice, derulate de polițiștii cărășeni, au înregistrat din nou rezultate la mijlocul acestei săptămâni, când au fost ridicate 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept! Au fost întocmite 3 dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept!
CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia pe care o trage senatorul social-democrat cărășean, după ce a prezentat o succintă listă cu măsurile inițiate de PSD pentru protejarea populației și economiei!
REȘIȚA – Mai exact de la ora 17, în Centrul Civic al Reșiței, se aprinde iluminatul festiv și se deschide oficial târgul de Crăciun!
CARAȘ-SEVERIN – A spus-o chiar șeful județului, vizavi de felul în care s-a tot răsturnat situația conducerii Spitalului Județean de Urgență Reșița!
REȘIȚA – Fără presiune la robinet, dar cu consum mare pe factură, plătit dintr-o pensie modestă. În scurte cuvinte, așa putem descrie pățania dnei Maria Pârvu, pensionară locuind singură în Piața Republicii la nr. 41!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean se declară împotriva taxei pe energia din surse regenerabile și face apel la colegii parlamentari să depună amendamente atunci subiectul va fi supus dezbaterii în forul legislativ!
REȘIȚA – Liceul Teoretic „Traian Vuia” va trimite două handbaliste reșițene la loturile naționale de junioare și cadete! Centrul Slageana Radosavlevici și interul dreapta Raisa Copocean au fost convocate și vor participa în perioada 12-18 decembrie la o pregătire centralizată organizată de către Federația Română de Handbal!
REȘIȚA – Este vorba despre programul de mentorat gratuit pe care Cristian Onețiu îl lansează luni, 12 decembrie, de la ora 17, în amfiteatrul Centrului UBB. Tânărul antreprenor originar din Reșița, votat în 2019 cel mai inspirațional antreprenor român și prezent în topurile 500 Forbes și 300 Capital, a inițiat programul de mentorat în parteneriat cu Primăria Reșița și împreună cu Centrul UBB și Agenția de Dezvoltare Regională Vest!