Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat cărășean se declară împotriva taxei pe energia din surse regenerabile și face apel la colegii parlamentari să depună amendamente atunci subiectul va fi supus dezbaterii în forul legislativ!

Oficialul a precizat că formațiunea din care face parte nu susține introducerea așa-zisei taxe pe soare, adică pentru energia autoprodusă din surse regenerabile. Și a făcut apel la colegii din Camera Deputaților și din Senat să depună amendamente atunci când ordonanța de urgență pe această temă va ajunge în dezbatere în Parlament.

„Mesajul meu pentru români este unul simplu: investițiile în acest sector trebuie încurajate, mai ales în contextul actual al unei crize energetice, în care prețurile la energie sunt într-o continuă creștere în toată Europa. Coaliția de guvernare a venit în sprijinul populației cu plafonarea prețului la energie pentru această iarnă, însă trebuie să luăm măsurile necesare astfel încât anul viitor să fim pregătiți.  Tocmai de aceea, energia din surse regenerabile, panourile solare, reprezintă o investiție bună pe termen lung, care în nici un caz nu trebuie descurajată prin taxarea acesteia, nici acum, nici începând cu 2026. Și România, dar și restul statelor europene, avem un obiectiv clar de a dezvolta surse alternative de energie, care vor avea efecte pozitive nu doar din punct de vedere al reducerii poluării, ci și pentru reducerea costurilor pe termen lung. Așadar, mai ales în actuala situație de criză provocată de războiul de la granițele noastre, statul român trebuie să încurajeze populația şi IMM-urile să facă investiții în sisteme de producție de energie regenerabilă, pentru acoperirea consumului propriu, dar și pentru livrarea surplusului în sistemul energetic național“.

Social-democratul cărășean îndeamnă la precauție în acest domeniu, mai ales în aceste vremuri dificile.

JCS-T.K.