REŞIŢA – Calvarul prin care a trecut UCMR-ul în ultimii ani a luat sfârșit, este anunţul făcut de primarul Reşiţei,…
REȘIȚA – Campionatele Naționale U20 de lupte s-au desfășurat în perioada 11-13 octombrie, la Călărași, iar sportivii reșițeni au reușit să vină acasă cu câteva rezultate foarte bune!
REȘIȚA – Avertizarea e valabilă atât în general, cât mai ales în trafic, pe Bd. Revoluția din Decembrie din Reșița!
REȘIȚA – Chiar dacă o parte dintre sportivi sunt în vacanță, mai sunt atleți reșițeni care își continuă pregătirea pentru că vor participa în această vară la câteva competiţii internaționale!
ORAVIŢA – De luni de zile, în Consiliul Local Oraviţa există un blocaj al proiectelor importante pentru comunitate din cauza…
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
PRILIPEȚ – Un tânăr de 18 ani, din Bozovici, fără permis și sub influența alcoolului, s-a răsturnat cu mașina la Prilipeț, în noaptea de 12 spre 13 octombrie, la ora 1.30, pe DC 38. Potrivit polițiștilor, tânărul ar fi pierdut controlul asupra volanului și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se în fața unui imobil!
REȘIȚA – După un început ezitant de sezon, când au pierdut acasă cu Universitatea Cluj, handbaliștii de la CSM Reșița și-au intrat rapid în formă și au înregistrat trei succese la rând în campionat, plus unul în Cupa României!
CARAȘ-SEVERIN – Președintele CJ, Romeo Dunca, va deschide lista AUR la Camera Deputaților, susținerea sa fiind făcută publică și de George Simion!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful județului a semnat un nou proiect ce va asigura dotări necesare reducerii riscului de infecții nosocomiale în unitatea spitalicească!
SPORT. Echipa națională de fotbal a Italiei a surprins mereu printr-un fotbal pragmatic, însă nu lipsit de spectacol. Cu o istorie îndelungată și cu performanțe de top în spate, Squadra Azzura a oferit mereu recorduri atât ca echipa, cât și din punct de vedere al performanțelor individuale!
CARAŞ-SEVERIN – Este vorba despre ritmul de finalizare a construcţiilor de locuinţe în judeţ, în raport cu numărul acestora. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, în primul semestru al acestui an s-au terminat pe raza judeţului 62 de locuinţe, cu 15 mai mult decât în semestrul I din 2022!
CARANSEBEȘ – După relațiile cam reci și tensionate între cele două instituții de cultură din ultima perioadă, care au dus la suspendarea reprezentațiilor teatrului reșițean pe scena din Caransebeș, vin și vești bune pentru iubitorii acestei forme de artă a spectacolului!
REȘIȚA – Bazinul olimpic dă o mână de ajutor Federației de Natație care promite că nu va rămâne datoare. Am înțeles asta din declarațiile făcute de primarul Ioan Popa cu referire la noile blocstarturi așteptate să sosească la bazin. Acestea întârzie deoarece au fost împrumutate Federației Române de Natație (FRN) pentru organizarea în bune condiții a concursurilor desfășurate recent!
CARAȘ-SEVERIN – Episoadele tensionate de la județ ating culmi neobișnuite, vicele Marius Isac întorcând tot mai des spatele îndatoririlor pe care le are față de alegători!
CARAŞ-SEVERIN – În cadrul campaniei „STOP violenţei împotriva femeilor“, persoanele abuzate şi traumatizate pot cere sprijin la TelVerde 0800.500.333!
BOCȘA – Laura Rus, sportiva originară din Bocșa, s-a retras de la echipa națională de fotbal feminin a României! Partida cu Croația a fost ultima în care Lala a îmbrăcat tricoul primei reprezentative. Laura Rus a strâns, până la vârsta de 36 de ani, 140 de selecții!
CARAȘ-SEVERIN – Sărbătorile de iarnă prilejuiesc, an de an, acțiuni din partea autorităților pe linie de comercializare de articole pirotehnice. Prilej cu care oamenii legii țin să sublinieze că vânzarea acestora către minori constituie infracțiune și se pedepsește ca atare!
CARAŞ-SEVERIN – Până atunci angajaţii DSP sunt dispuşi să aştepte de la Guvern repararea nedreptăţii la care au fost supuşi. Fără a preciza ce se va întâmpla după 15 decembrie, în caz că nu li se vor soluţiona revendicările, angajaţii DSP-urilor din toată ţara şi-au desemnat câte un reprezentat care a citit, în faţa sediului, o scrisoare adresată guvernanţilor!
