Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARANSEBEȘ – O locuință particulară situată în zona Pieței Gugulanilor din Caransebeș a luat foc în această seară! Din imaginile primite se poate observa cum focul a cuprins acoperișul casei cu etaj care se află în spatele magazinului Mona Lisa, vizavi de dâlmă. Vecinii au ieșit din case si se poate auzi cum întreabă de ce nu mai vin pompierii! Vom reveni cu amănunte!

CARAŞ-SEVERIN – Până atunci angajaţii DSP sunt dispuşi să aştepte de la Guvern repararea nedreptăţii la care au fost supuşi. Fără a preciza ce se va întâmpla după 15 decembrie, în caz că nu li se vor soluţiona revendicările, angajaţii DSP-urilor din toată ţara şi-au desemnat câte un reprezentat care a citit, în faţa sediului, o scrisoare adresată guvernanţilor!

CARAȘ-SEVERIN – O prevedere dintr-o proaspătă ordonanță de Guvern urmează să reducă banii pe care județul îi primește pentru echilibrări în funcție de sumele pe care nu le-a încasat din redevențe și chirii. Iar SC Aeroportul Caransebeș SA a adunat deja 2,96 milioane de lei, bani care trenează, rostogoliți prin penalități, din 2016!