CARAȘ-SEVERIN – Jocul dintre CS Armata Aurul Brad și Progresul Ezeriș s-a încheiat cu victoria elevilor lui Arbănaș cu scorul de 3-1, partidă ce a contat pentru etapa a III-a a Ligii 3, Seria a VII-a. Cărășenii au obținut astfel prima victorie din acest sezon, grație golurilor marcate de Alexandru Rusnac în minutul 3, Iosif Rotariu în minutul 32 și Rafael Hrudei în minutul 90. În minutul 63, Dragoș Danciu a înscris singurul gol al gazdelor!
CARANSEBEȘ – Pe Municipalul din Caransebeș, sub privirile a aproape 200 de spectatori, Progresul Ezeriș a cedat, scor 0-2, în cea de-a doua etapă a Ligii 3, în fața unei echipe care sezonul trecut juca cu Craiova, Rapid sau Dacia Mioveni în Liga 2!
CARAȘ-SEVERIN – CSM Reșița, Voința Lupac și Progresul Ezeriș au fost repartizate de către Comintetul de Urgență al FRF într-o serie accesibilă de Liga 3!
BOZOVICI – ACS Progresul Ezeriș a trecut miercuri, 28 iulie, cu scorul de 2-1 de AS Nera Bozovici, într-un meci care a contat pentru turul 1 al Cupei României. Partida s-a disputat pe stadionul din Bozovici!
EZERIȘ – Amicalul dintre Progresul Pecica și Progresul Ezeriș s-a încheiat cu scorul de 5-1, joc de pregătire care s-a desfășurat pe arena „Pădurice” a celor din județul Arad. La ultima întâlnire din campionat dintre cele două formații, scorul a fost 0-0!
