CARANSEBEȘ – E părerea lui Adrian Dumbravă, managerul spitalului caransebeșean, dar și membru PSD, despre candidatul pe care social-democrații îl…
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița s-au impus duminică, 24 noiembrie, cu scorul de 41-30 (16-19) în fața echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în etapa a X-a a Diviziei A, Seria A!
CARAȘ-SEVERIN – Independentul a câștigat prima poziție în preferințele românilor, în vreme ce în Caraș-Severin candidatul social-democraților, Marcel Ciolacu, conduce detașat!
LUPAC – AFC Voința Lupac a suferit cea mai categorică înfrângere din acest sezon, ACSO Filiași a câștigat sâmbătă, 7 octombrie, cu 5-0 în fața echipei antrenate de Mircea Manu, într-un joc în care oltenii au făcut ce au vrut cu apărarea cărășenilor!
REȘIȚA – Aceștia au venit să concureze din Timiş, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Argeş, Vaslui și Caraș-Severin, sâmbătă, 7 octombrie, pe…
CARANSEBEŞ – O numeroasă delegație din „Țara celor o mie de lacuri” este prezentă în aceste zile în județ, la invitația omului de afaceri de la aeroportul din Caransebeș, Gabriel Olariu. Finlandezii au avut vineri un dialog și cu primarul Felix Borcean, la sediul municipalității!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Acesta a fost răspunsul lui Romeo Dunca, fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, despre reindustrializarea judeţului!
REȘIȚA – Liga 2 revine după pauza datorată meciurilor echipei naționale, iar CSM Reșița va juca sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, acasă, cu Unirea Ungheni, în etapa a XIV-a! Rosso-nerii se bat pentru primele locuri și sunt în acest moment pe locul 3, cu 24 de puncte, în timp ce Unirea Ungheni ocupă locul 17, cu doar 11 puncte!
REȘIȚA – Campionatul Național de înot poliatlon pentru copii de 10 ani va avea loc la finalul săptămânii, la Reșița!
CARANSEBEȘ – Municipalitatea, Hidroconstrucția și Rețele Electrice Banat au căzut de acord asupra pașilor ce trebuie urmați pentru alimentarea cu energie electrică a zonei din Pipirig unde locuiesc câteva sute de familii!
CARAȘ-SEVERIN – Asta după participarea de succes, de zilele trecute, la Târgul de Turism al României, desfășurat la Romexpo București, care i-a convins pe oficialii Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului!
CARAȘ-SEVERIN – Legat de candidaturile la șefia județului, Dunca spune că Simion a lansat un ou, din care toată lumea a făcut o… găină!
CARAȘ-SEVERIN – Cea de-a 7-a ediție a competiției „Cheile Nerei Mountainbike & Trail Run“ va avea loc în 8-9 iunie 2024!
CARAŞ-SEVERIN – Prima ediție a Fondului Ştiinţescu în Banatul Montan a fost un adevărat succes. Anul trecut, prin acest program au fost finanţate opt proiecte educative în domeniul ştiinţei. Recent, au fost desemnaţi câştigătorii celei de-a doua ediţii. Nu mai puţin de 21 de proiecte captivante şi inovatoare au fost selectate pentru a fi implementate atât în Reşiţa, cât şi în alte localităţi din Caraş-Severin, semn că acest program a „prins“ în rândul copiilor şi tinerilor!
CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
REȘIȚA – CSM Reșița nu a rămas indiferent la inițiativa fostului fotbalist Casian Doană de a ajuta un băiețel reșițean care trece printr-un moment dificil al vieții sale! Secțiile de fotbal și handbal s-au mobilizat, iar vineri și sâmbătă, când se vor disputa meciuri în campionat, prin stadion și prin sală vor circula urne speciale dedicate acestui caz!
BĂILE HERCULANE – Cei de la CFR au primit două oferte, până astăzi, la ora 15, termenul limită, pentru modernizarea gării din Băile Herculane, considerată una dintre cele mai frumoase din Europa!
BOZOVICI – Primăria comunei a lansat pe SEAP anunțul achiziției de echipamente în valoare de 2,6 milioane de lei!
CARAȘ-SEVERIN – „Ce contează dacă mai încasez doi pumni?!“, întreabă președintele CJ, care spune că încearcă să dejoace afacerile cu deszăpeziri și toaletări greu de tăiat din rădăcini în Caraș-Severin!
