CARAȘ-SEVERIN – Nici bicicliștii, nici pietonii n-au scăpat, 82, respectiv 42 dintre aceștia fiind sancționați contravențional. Asta în perioada 28…
REȘIȚA – Cea mai importantă competiție din acest an la lupte, Campionatul Național individual seniori & Campionatul Național pe echipe, va avea loc la finalul acestei săptămâni la Sala Polivalentă din Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Dar și continuarea bunei colaborări între administrația locală și cea județeană, pentru continuarea, măcar în același ritm, a proiectelor vizând noul spital județean, zona turistică Semenic și calea ferată Reșița-Timișoara!
CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă nu vor primi o indemnizație babană, cei 1.800 de lei pe care îi va încasa fiecare peste ceea ce încasează lunar îi vor ajuta, cu siguranță, să se ocupe mai bine de aplicarea Legii Vela, privind adăposturile de animale fără stăpân din județ!
REȘIȚA – După meciul modest făcut de CSM Reșița cu CS Tunari (scor 1-1), Stoican a recunoscut că trebuie să deslușească de ce jucătorii nu se exprimă în teren la fel de bine în timpul meciurilor, așa cum o fac la antrenamente!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – Scena politică este zguduită inclusiv în județ, unde independentul Călin Georgescu a cucerit aproape toate secțiile de votare ale Cetății de Foc. Mai mult, la Reşiţa, liberalul Nicolae Ciucă a obţinut mai puţine voturi decât Mircea Geoană!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița s-au impus duminică, 24 noiembrie, cu scorul de 41-30 (16-19) în fața echipei CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în etapa a X-a a Diviziei A, Seria A!
REȘIȚA – Sunt măsurile luate împotriva unui reșițean de 49 de ani, care a încălcat prevederile ordinului de protecție, lucru ce i-a adus arestul la domiciliu și supravegherea electronică!
REȘIȚA – Partida dintre CSM Slatina și CSM Reșița de sâmbătă, 2 martie, s-a încheiat cu scorul de 0-0, deși trupa lui Stoican a avut aproape jumătate de oră doi oameni în plus!
CARAȘ-SEVERIN – Cercetări recente efectuate de istoricul reșițean Attila Varga de la Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, în arhiva secretă a poliției austro-ungare au scos la iveală informații spectaculoase referitoare la povestea nespusă a românilor din Banat în perioada de până la Primul Război Mondial!
REȘIȚA – Este vorba despre prima emisiune de obligațiuni municipale verzi pe care administrația reșițeană o listează la Bursa de Valori București. Cu acest prilej, marți, 5 martie, de la ora 10.00, are loc deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare, cu ocazia debutului la bursă a primelor obligațiuni emise de municipiul Reșița!
REŞIŢA – Recent, cea de-a doua serie de cursanţi ai şcolii postliceale sanitare din cadrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade“ şi-a încheiat practica de specialitate în trei mari spitale din Cipru!
REŞIŢA – Sâmbătă, 2 martie, pe scena Teatrului de Vest din Reşiţa va avea loc „Jurnal de România.Timişoara“, un spectacol selecționat la numeroase festivaluri naționale și internaționale!
CARAȘ-SEVERIN – Asta a spus, printre altele, prim-vicele PSD, Sorin Grindeanu, astăzi la Oțelu Roșu, întrebat fiind de situația candidatului social-democraților la Primăria Caransebeș!
REȘIȚA – Municipalitatea introduce restricții de circulație în zona Mociur, Parcul Industrial, sâmbătă, 2 martie, între orele 8.30-12.00, cu excepția riveranilor!
CARAȘ-SEVERIN – Fostul Cazino german din Reșița și Vila Elisabeta (foto) din Băile Herculane sunt doar două astfel de clădiri de patrimoniu!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul social-democrat a precizat că atât produsele din tutun, cât și înlocuitorii acestora sunt dăunătoare vieții, iar tinerii trebuie feriți de acest real pericol!
CARAȘ-SEVERIN – Cel mai complex proiect de linie executat în ultimii 30 de ani în România a trecut ieri, cu succes, proba energizării!
