Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Acțiunile au vizat persoane care ar fi preluat firme care încasaseră ajutoare de minimis, fiind acoperite de hârtii care ar fi fost fictive. Anchetatorii au trecut pragul a 30 de persoane fizice și juridice din Caraș-Severin și din alte 9 județe din țară (Sibiu, Timiș, Constanța, București, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Hunedoara și Gorj), pentru înșelăciune și fals!

În perioada 2018-2020, mai multe societăți comerciale ar fi solicitat și ar fi obținut un ajutor de minimis, prin intermediul unui program național, inducând în eroare o instituție și băncile partenere, cauzând un prejudiciu de 1.428.000 de lei. Cei cercetați ar fi preluat mai multe societăți comerciale, iar după încasarea banilor, undeva la 200.000 de lei și TVA (în cazul societăților neplătitoare de TVA), pentru fiecare societate, firmelor le-ar fi fost radiate sediile sau acestea le-au expirat.

„În vederea derulării programului și obținerii sumelor de bani în baza contractului de finanțare încheiat cu băncile partenere, persoanele implicate ar fi depus la dosarul de finanțare documente justificative (oferte, facturi fiscale, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere, contracte de muncă, etc.), care atestau doar scriptic îndeplinirea condițiilor pentru obținerea finanțării. (…) Opt persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii. Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.“, informează anchetatorii.

JCS-A.M.