CARAȘ-SEVERIN – Dar și continuarea bunei colaborări între administrația locală și cea județeană, pentru continuarea, măcar în același ritm, a proiectelor vizând noul spital județean, zona turistică Semenic și calea ferată Reșița-Timișoara!
Proiectele legate de soarta Reșiței, de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean, au fost puse pe tapet de primarul Reșiței, cu o zi mai devreme. Subiectul care va deschide, joi, ordinea de zi, vizează reîmpărțirea banilor făcută inechitabil în martie. Primarul Ioan Popa explică: „Primăria Reșița (alături de multe altele din județ – n.r.) a contestat în instanță alocarea de resursă financiară făcută în martie cu eludarea totală a oricărui sistem și mecanism de alocare a finanțelor, nici cea legată de numărul de persoane, nici de suprafață, nici de necesarul de cofinanțări de proiecte. În consecință am câștigat în instanță și am anulat alocarea făcută atunci subiectiv. Iar dacă joi, 28 noiembrie, alocarea nu este una care să acopere cel puțin în mod rezonabil necesarul de resursă financiară al Reșiței, nu vom sta în loc și vom contesta din nou această alocare, cu riscul ca toți cei care au de primit bani să piardă sumele, ele întorcându-se la bugetul de stat. Am avut o discuție cu Silviu Hurduzeu pe tema asta, am avut promisiunea dată de Silviu Hurduzeu că alocarea pentru Reșița va fi una rezonabilă. Mă aștept ca joi să se respecte acest lucru.“
În aceeași ședință, Consiliul Județean va aproba și indicatorii pentru noul spital județean, lucru pe care îl va face și Consiliul Local Reșița, tot joi, în ședință, „urmând ca vineri colegii mei de la Direcția de Proiecte să ridice în platforma MySMIS proiectul de realizare a noului spital județean. Sper ca aceste dovezi de colaborare și de bune practici între Reșița și Consiliul Județean, pe care noi le-am dovedit în ultimii ani, să își urmeze același parcurs. Și alături de spitalul județean, zona turistică Semenic, modernizarea Căii Ferate Timișoara-Reșița, lucrurile să meargă înainte într-o viteză cel puțin similară cu cea cu care am fost obișnuiți în ultimii 3-4 ani.“, a încheiat șeful administrativului reșițean.
JCS-A.M.
2 Comentarii
Hi, hi, hi, crezi ca daca freci soricul porcului cu caramida se face mai subtire ?
Sper ca banii să nu se ducă pe prime și bonusuri de sărbători sau pe mini vacante extravagante prin zone pitorești sau exotice ale personalului primăriei ci pe miniproiecte care vizează condițiile de trai ale Resitenilor.