REȘIȚA – Fostul gimnast din lotul olimpic al României, reșițeanul Răzvan Şelariu, a decis să renunțe la locuința socială primită…
CUPA MONDIALĂ – Qatar 2022 va fi a douăzeci și doua ediție de Campionat Mondial, competiție care se joacă o dată la patru ani, începând cu anul 1930. Meciul de deschidere va fi duminică, 20 noiembrie, de la ora 18 (TVR 1), între Qatar și Ecuador, pe stadionul „Al Bayt“, care a fost inaugurat în 2020 și care are o capacitate de 60.000 de locuri!
CARANSEBEȘ – Lucrările de întreținere – care au dus la golirea polderului (lacului) Zervești și apelarea la o soluție temporară a extragerii apei din râul Sebeș, care au dus la sincope în alimentare – au fost finalizate, astfel că și Caransebeșul se bucură de o sursă de apă potabilă mult mai sigură, după cum ne asigură conducerea AquaCaraș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
MUNTELE MIC – Operatorul județului s-a apucat de treabă cu toaletarea vegetației de pe drumul spre Muntele Mic, primind aprecierea publică a celor de la weSKI. Cât despre drumuri, de unde au fost luați banii pentru toaletări, bugetul va fi completat cu economiile făcute de județ prin concedierea unor funcționari considerați nefolositori, la început de mandat!
CARANSEBEȘ – Primăria depune un nou proiect în sprijinul pacienților, de data aceasta unul privind „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș”. Ar fi nevoie, după calculele celor de la Compartimentul Proiecte Programe al municipalității, de peste 14,3 milioane lei inclusiv TVA pentru implementarea proiectului, bani pe care primăria speră să-i obțină din PNRR!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre finanțările europene pe care administrația județeană urmărește să le obțină prin POR 2021-2027!
REȘIȚA – Mărșăluitorii reșițeni au întrerupt cantonamentul de la Buziaș și se vor pregăti acasă în perioada următoare!
MOLDOVA NOUĂ – Chiar dacă suntem în plină stare de urgență, în carantină totală, inconștiența unora nu are margini. O femeie de 28 de ani din București, care se afla în capitală în autoizolare a domiciliu, a fost găsită în județul nostru, la Moldova Nouă, unde a ajuns după ce a bântuit toată capitala, iar apoi a luat trenul și… taximetrul!
CARAŞ-SEVERIN – Prefectul judeţului a transmis cărăşenilor mesajul să stea înăuntru şi a prezentat situaţia la zi a amenzilor date celor care au uitat de restricţiile de circulaţie!
REŞIŢA – Un proiect de hotărâre important pentru reşiţeni a fost aprobat zilele trecute de administraţia locală de pe Bârzava!
REŞIŢA – Într-un moment dificil, dar şi după ce timişorenii au spus să nu ne mai bazăm pe ei, medicii reşiţeni, preşedintele Silviu Hurduzeu, primarul Nelu Popa şi managerul Alina Stancovici şi-au dat mâna pentru sănătatea cărăşenilor!
CARAŞ-SEVERIN – Asta a declarat vineri Cristian Gâfu, prefectul judeţului, în contextul în care unele localităţi din judeţ au închis sau îngrădit activităţi, dincolo de litera legii!
REŞIŢA – Bărbatul este şofer la Ocolul Silvic Văliug, iar fiica lui ar fi venit din străinătate. Acum atât barbatul, cât și soția lui sunt internaţi!
REŞIŢA – Este vorba de 24 de cutii cu 1.200 de kituri care sunt folosite la recoltarea şi transportul probelor virale. Acestea au fost donate Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, într-un gest umanitar de solidaritate în lupta anti COVID-19, de către TMD Friction Caransebeş!
CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii cărăşeni ne transmit noi veşti bune în lupta contra Covid-19!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Ion Mocioalcă spune că vremurile nu vor fi roz, atât din cauza pandemiei, cât şi din cauza că nemulţumirea oamenilor va atinge cote maxime. „Inclusiv proiectul Uniunii Europene este ameninţat“!
