FIZEŞ – Curtea şcolii se pretează mai degrabă unor antrenamente pentru trupe speciale şi luptători de gherilă, decât desfăşurării unei…
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a pierdut sâmbătă, 27 august, scor 2-3, jocul cu Viitorul Șimian, din prima etapă a Seriei a VII-a Ligii 3! Cărășenii au și egalat în minutul 90, dar reușita a fost anulată de tușier! Pentru Ezeriș au marcat puștiul de 16 ani Sorin Careba (eurogol de la 25 de metri) și Ionuț Derbac!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a pierdut vineri, 26 august, în deplasare, scor 0-1, partida cu CS Gilortul Târgu Cărbunești, în prima etapă a Seriei a VII-a, Liga 3! Unicul gol al meciului a fost înscris de Denis Bucur, în minutul 53!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Asta este concluzia trasă de simpli cetățeni după ce au văzut imaginile postate de drumari, cu mobilierul dintr-un loc de parcare vandalizat de amorul artei, cu o zonă cu indicatoare rupte, ambele pe DN 6, și cu un parapet îndoit pe DN 58B, toate în Caraș-Severin!
CARAȘ-SEVERIN – Cine deține terenuri în apropierea căii ferate Caransebeș-Arad va obține bani frumoși în perioada următoare!
CARAȘ-SEVERIN – Venit de la Ripensia, unde a prins câteva minute și în Liga 2, tânărul cărășean în vârstă de 16 ani vrea să-și relanseze cariera în Liga 3, la FC Progresul Ezeriș!
CARANSEBEȘ – Este declarația șefului de la Urgențele Spitalului Municipal Caransebeș, medicul specialist Marian Cotoșpan, care spune că problemele mari vor apărea dacă vor veni la spital pacienții simptomatici de coronavirus.
CARAŞ-SEVERIN – Continuând să monitorizeze situaţia persoanelor care au declarat că au venit din zone cu risc de infectare cu coronavirus, Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a transmis ultima actualizare.
REȘIȚA – Jumătatea lunii februarie a însemnat începutul unor noi lucrări în cadrul proiectului Retrospectivelor, câştigate de municipalitate pe fonduri europene!
REŞIŢA – Poliţiştii locali vor supraveghea bunul simţ al cetăţenilor, dar şi al societăţilor comerciale, de a-şi duce sacii cu deşeuri la containerele specificate!
CARAŞ-SEVERIN – O urnă va fi cea care va asigura, în fiecare şcoală, repartizarea destinelor copiilor la clasă, pe învăţător, procedura fiind una aleatorie. Asta după repartizarea pe circumscripţii şcolare!
CARANSEBEŞ – A început cu mărțișoare pentru doamne din partea primarului Felix Borcean și aleșilor PSD, a continuat cu proiecte de investiții și s-a încheiat cu o prezentare a măsurilor luate de spital pentru COVID 19. Astfel a decurs ședința ordinară a Consiliului Local Caransebeș pe luna februarie, una scurtă și desfășurată într-o armonie aproape totală.
REŞIŢA – După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin ne-a trimis comunicatul prin care se arată că un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă şi după mai multe comentarii ale cititorilor postate la articolul respectiv, am vrut să aflăm de la ITM dacă inspectorul respectiv mai lucrează în cadrul instituţiei.
REŞIŢA – Un reşiţean de 40 de ani a fost reţinut pentru evaziune fiscală şi înşelăciune, după ce autorităţile statului au constatat că, de patru ani, trăgea ţepe. A încasat banii, dar n-a mai făcut lucrările şi ocolea plata unei părţi din dările către stat.
ROMÂNIA – Asta a spus ministrul de Interne, Marcel Vela, după confirmarea primului caz de coronavirus, îndemnând populaţia la calm şi înţelepciune.
CARAŞ-SEVERIN – Joi, procurorii DIICOT, cu sprijinul ofiţerilor DGA, au percheziţionat mai multe primării și alte instituții publice din Caraș-Severin. Potrivit pressalert.ro, sunt vizate și servicii deconcentrate, Ministerul Afacerilor Interne, IGPR, Ministerul Pădurilor sau Societatea Națională de Radiodifuziune!
