Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Un reşiţean de 40 de ani a fost reţinut pentru evaziune fiscală şi înşelăciune, după ce autorităţile statului au constatat că, de patru ani, trăgea ţepe. A încasat banii, dar n-a mai făcut lucrările şi ocolea plata unei părţi din dările către stat.

Victimele au fost simpli cetăţeni şi asociaţii de proprietari din municipiu. Miercuri, 26 februarie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de reşiţeanul de 40 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune.

„În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a rezultat faptul că în perioada 2016-2019, bărbatul în cauză, în calitate de administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate servicii de construcții, ar fi încheiat 58 de contracte de prestări servicii cu persoane fizice și asociații de proprietari de pe raza municipiului, pentru care ar fi încasat peste 175.000 de lei, lucrările nemaifiind executate ulterior. De asemenea, acesta nu ar fi înregistrat în evidențele contabile ale firmei pe care o administra, o parte din veniturile realizate din încasarea sumelor. Bărbatul în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse alte măsuri legale în cauză“, informează Poliţia judeţului.

JCS-A.M.