ANINA – Deşi unii dintre anineni sunt nemulţumiţi că în unele zone lucrările nu au fost finalizate, în fostul oraş…
REŞIŢA – Istoria unui aquapark la Reșița, dincolo de interesul turistic și de intenția de a dezvolta platforma Mociur, a fost determinată și de ideea extrem de plauzibilă a existenței apei termale în municipiu!
BOCȘA – …chiar dacă orașul a primit 39 de milioane de lei pentru viitoare lucrări de apă și canal. Asta deoarece viitoarele lucrări se vor suprapune cu altele aflate în derulare pe proiecte mai vechi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
COLȚAN – Zona localității aparținătoare Bocșei, de unde urmează să pornească viitoarea centură a orașului, a fost scena unui nou accident rutier. Potrivit celor de la ISU, la 112 a fost raportat un accident rutier produs pe DN 58 B, la Colțan, între două autoturisme!
CARAȘ-SEVERIN – În următoarele două săptămâni se va decide cum vor fi împărțiți cei 3 milioane de lei!
CARANSEBEȘ – Chiar și așa, edilul nu e supărat că spitalul județean va fi ajutat pentru a-și șterge datoriile, în timp ce la Caransebeș acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit lui Felix Borcean, nu e încă târziu ca și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș să primească un sprijin similar și să rămână cu zero datorii!
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița au pierdut la limită, scor 1-0, partida amicală de sâmbătă, 8 august, cu Ripensia Timișoara! Diferența s-a făcut în minutul 75, portarul Zimmermann a degajat nefericit în Urvantev, mingea strecurându-se apoi în plasă!
REŞIŢA – Încă un pas spre lărgirea şi extinderea infrastructurii rutiere a fost făcut, municipalitatea cumpărând, cu intenţia demolării, cantonul CFR de pe strada Fântânilor, care va face loc unei noi artere care să degreveze traficul din zona barierei!
BĂILE HERCULANE – Câţiva tineri au avut iniţiativa de a crea o platformă dedicată staţiunii, care să vină atât în sprijinul turiştilor, cât şi al localnicilor. Portalul pune la dispoziţie informaţii extrem de utile referitoare la obiectivele turistice şi la serviciile pe care la oferă staţiunea!
REŞIŢA – În această perioadă, comunitatea academică a Clujului readuce în prim-plan amintirea celui care a fost Academicianul Camil Mureşanu sau „Lordul Istoriei”, de la a cărui trecere în nefiinţă s-a scurs jumătate de deceniu!
REŞIŢA – Încet, încet, în spatele solemnităţii monumentale a Pieţei Tricolorului, prinde contur o zonă a copilăriei, amintind de rolul atribuit acelui parc prin tradiţia urbei!
ORAVIŢA – Recent, site-ul Banatul Montan a dezvăluit o poveste interesantă a unei clădiri din Oraviţa, amplasată pe strada 1 Decembrie 1918 la numărul 17, unde pe vremuri a funcţionat o farmacie!
POIANA RUSCĂ – După vreun kilometru de la ieşirea din Tereva spre Caransebeş dacă faci dreapta, spre Rusca-Teregova şi mergi puţin mai departe, ajungi la Pensiunea Wittmann, un loc despre care se spun multe, dar şi mai multe au de spus despre ei oamenii de aici!
CARAȘ-SEVERIN – Asta le-a transmis astăzi ministrul de Interne, Marcel Vela, clanurilor de răufăcători din Rom nia. Șeful MAI i-a încurajat pe români să aibă încredere în instituțiile statului cu atribuții în combaterea criminalității!
CARANSEBEŞ – Ceea ce se declara o răpire, la 112, s-a dovedit a fi o farsă pusă la cale de două fete din Caransebeş care, plictisite de atâta joacă cu păpuşile, s-au gândit să transforme autorităţile statului în marionete!
REŞIŢA – Un incendiu care a cuprins o claie de fân dintr-o gospodărie situată în cartierul reşiţean Ţerova a fost raportat la 112, vineri, în jurul prânzului!


