REȘIȚA – Poetul Octavian Doclin ar fi împlinit astăzi 70 de ani, vârstă pe care trebuia s-o sărbătorească cu lansarea…
REȘIȚA – Handbaliștii rosso-neri au reluat luni, 18 iulie, pregătirea pentru sezonul competitional 2022/2023 al Diviziei A!
CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la proiectul denumit „Cronicari digitali”, gândit de agenția Zaga Brand, condusă de Silvia Teodorescu, și Asociația Humart, ambele din București, și dezvoltat alături de Raiffeisen Bank!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) organizează miercuri, 13 iulie, cea de-a XVIII-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român în cele 41 de județe și Municipiul București. Se va sărbători cel mai important eveniment din România dedicat profesiei contabile, desfășurat sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună!”.
CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu ceva timp, relatam despre sesizarea depusă la Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva primarului comunei Forotic, Alexandru Sporea. Petiţia, cu opt puncte, făcea referire la contractele încheiate de Primăria Forotic în ceea ce priveşte lucrările care s-au executat în această comună!
GÂRNIC – Proiectul de la Gârnic este 80% realizat. Primăria vrea o ramificație spre Padina Matei. Din discuția cu primarul Nicolae Tismănariu reținem că proiectul aflat în lucru se ridică la valoarea de un milion de euro, fiind finanțat prin PNDL 2!
CARAŞ-SEVERIN – Vorbim de mai mulți cetățeni arabi care, în ultimele 24 de ore, au intrat ilegal în România, pe la frontiera cărășeană!
ANINA – Imobilul, în care nu mai locuia nimeni de ani de zile, s-a prăbuşit în centrul cartierului Steierdorf. Clădirea, catalogată ca fiind istorică, adăpostea cândva sediul Administraţiei Miniere Steierdorf, însă fiind clădire veche, rezistenţa a fost şubredă!
CARAŞ-SEVERIN – Asistentul medical care a fost suspect de coronavirus, internat la Timișoara, ar putea fi externat vineri, potrivit medicilor timişoreni!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a semnat azi, 13 februarie, ordinul de numire în funcţia de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a medicului Daniela Popescu, pe o perioadă de şase luni.
EZERIŞ – Un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă a drumului, căzând într-o râpă, la o diferenţă de nivel de 10 metri de drum. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în comuna Ezeriș!
CARAŞ-SEVERIN – Două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs în această dimineaţă pe DN 57, între Greoni şi Oraviţa!
TURNU RUIENI – După ce marţi, primarul Maralescu declarase că ne va oferi miercuri un punct de vedere oficial şi în cunoştinţă de cauză, referitor la sechestrul pus de Romeo Dunca, edilul nu a mai fost de găsit!
REŞIŢA – Primăria Reşiţa vrea să ştie cu exactitate toate problemele existente în oraş, indiferent de natura lor. În acest sens, va fi implementată o aplicaţie de implicare civică prin care, direct de pe telefonul mobil, reşiţenii vor putea sesiza neregulile!
CARAŞ-SEVERIN – Singurele primării la care autoritatea de control nu a găsit nereguli sunt cele ale comunelor Coronini şi Copăcele!
REȘIȚA – Atunci când s-a întocmit inițiat topul celor mai buni sportivi și antrenori, Direcția Județeana pentru Sport și Tineret Caraș-Severin a omis câteva rezultate. O greșeală pe care directorul Hogea și-o asumă, iar în urma discuțiilor cu directorii cluburilor, topul a fost refăcut.
