CARAȘ-SEVERIN – În sfârşit, municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că a deschis casieriile Direcţiei de Impozite şi Taxe, în vederea încasărilor…
MOLDOVA NOUĂ – Exploatarea cuprului sună promițător pentru Moldova Nouă. Asta concluzionează reprezentanții autorităților locale din Clisură după o întrunire pe tema reluării exploatării zăcămintelor din oraș!
REȘIȚA – Oamenii legii sunt cei care ar fi găsit-o în cursul serii de joi, după cum informează Poliția județului: „În continuare polițiștii efectuează verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a aflat minora pe timpul cât a lipsit de la domiciliu, în cauză fiind informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului“.
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul care luptă acum pentru Dinamo, unde este antrenat de Bogdan Bărbulescu, a confirmat încă o dată pe plan european, după ce în țară a demonstrat că nu prea are adversar la categoria sa, 60 kg!
REȘIȚA – În următorii zece ani, localităţile vor primi bani în funcție de populația rezidentă pe teritoriul lor. Adică numărul de locuitori timp de minim 12 luni neîntrerupt!
REȘIȚA – De mai mult timp, au demarat lucrările de reabilitare a parcării din zona Pieței de Sud din Reșița!
CARANSEBEȘ – Consilierii locali au aprobat acoperirea deficitului bugetar dar, chiar și așa, municipiul începe anul pe plus.
VĂLIUG – Asta este impresia generală asociată, pe bună dreptate, Lacului Văliug care, aşa cum aflăm de pe pagina de Facebook a Ghidului Banatului Montan, tocmai a îngheţat.
REŞIŢA – La început de an, Luminiţa Jivan ne prezintă planurile PSD-ului pentru 2020, an extrem de important pentru lumea politică. Mai mult: nu exclude o alianţă cu Pro România dacă asta de hotărăşte la nivel central…
MEHADIA – O spune chiar primarul comunei, Iancu Panduru, după ce administraţia locală a fost una din locaţiile vizate de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, într-un caz de fraudă cu facturi fictive.
CARAȘ-SEVERIN – În această dimineaţă, un şofer a pierdut controlul volanului şi a căzut cu maşina în prăpastie pe drumul dintre Bozovici şi Anina, un drum ce necesită mare atenţie la volan pe timp de iarnă din cauza pojghiţelor de gheaţă din curbe.
CARAŞ-SEVERIN – Mai exact, forul decizional vrea să instituie restricţii pentru traficul greu pe 14 drumuri judeţene.
REȘIȚA – Anul 2019 a fost unul bun pentru Alina Vuc, luptătoarea reșițeană câștigând a doua medalie de argint la Campionatele Mondiale. Acum ea se gândește doar la Jocurile Olimpice.
CARAȘ-SEVERIN – Formația pregătită de Adrian Enășescu se va reuni peste aproximativ o lună, iar campionatul Ligii a IV-a se va relua la începutul lunii martie.





