REŞIŢA – Asta este concluzia dr. Iulian Bura, medic specialist în secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, după…
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian a făcut în Parlament o declaraţie politică-bilanţ pentru partidul din care face parte!
CARANSEBEȘ – Bazinul ar urma să fie construit chiar în incinta actualului ștrand municipal și ar putea fi utilizat atât în scop didactic, cât și de agrement. Iar fondurile necesare ar fi asigurate de Compania Națională de Investiții (CNI)!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Reabilitarea şcolii primare, o parcare nouă cu 98 de locuri şi amenajarea unei porţiuni din strada Castanilor sunt investiţiile care se vor realiza cu fonduri europene în oraşul de pe Cerna!
REȘIȚA – Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah, la gimnaziu, a avut loc la Reșița, în perioada 27-29 mai, iar Christian-Arrydan Tamaș a reușit să se claseze pe treapta a treia a podiumului!
REȘIȚA – Ne-a făcut plăcere să surprindem aceste două domnișoare la deschiderea celei de-a doua ediții a simpozionului de sculptură monumentală în metal de la Hala Minda!
REŞIŢA – Acesta constă în aparatură de ultimă generaţie, în valoare de 14.000 euro, achiziţionată şi donată de Clubul Lions Onix Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Elvis Moisă și Samira Larisa Murariu, cei doi adolescenți dați dispăruți de familii și căutați de autorități după ce au plecat noaptea de pe acasă (din Zăvoi și Rusca Montană) și nu s-au mai întors, au fost găsiți în cursul zilei de joi.
REȘIȚA – Ne-o spune, în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate, senatorul Ioan Narcis Chisăliţă, care a mai adăugat că guvernarea PSD a fost foarte bună pentru România, doar că PSD nu a ştiut cum să le comunice corect oamenilor toate măsurile luate!
REȘIȚA – O persoană a fost rănită joi dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe strada Libertăţii din Reşiţa, în zona staţiei de autobuz de la Universalul Vechi.
REȘIȚA – Dacă până mai ieri reşiţenii se plângeau, pe bună dreptate, că dalele din Centrul Civic sunt chinezării de unică folosinţă, acum lucrurile încep să se schimbe. Şi nu treptat, ci într-un ritm ameţitor, după cum ne mărturiseşte chiar primarul Ioan Popa!
REŞIŢA – Un element de muniţie a fost găsit, joi, parţial acoperit de pământ, într-un subsol de bloc de pe Aleea Mărghitaş din municipiul Reşiţa!
CARAȘ-SEVERIN – Alegerea primarilor în două tururi este aproape o certitudine, după ce premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament pentru un proiect de lege în acest sens. Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de guvern de către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela!
CARAŞ-SEVERIN – Oamenii legii au reuşit să reţină, miercuri, un bărbat bănuit de furtul mai multor bunuri, bijuterii şi bani. Este vorba despre un tânăr reşiţean de 28 de ani, care luna trecută ar fi furat mai multe bijuterii din aur şi 6.000 de lei dintr-o locuinţă din Bocşa!
REŞIŢA – Primarul Ioan Popa crede că, inclusiv după majorare, sumele rămân oricum „mizerabile, derizorii. Dar cel puţin le luăm de cinci ori mai mult decât şi-au imaginat! E totuşi ceva“.
CARAŞ-SEVERIN – Trist, dar real: consumatorii de droguri din judeţ sunt foarte tineri, iar în preferinţele lor predomină canabisul, urmat de substanţele psihoactive noi!



