REŞIŢA – Weekendul trecut cei de la Drumuri Judeţene au identificat şi deszăpezit mai multe locaţii care se pretau pentru…
CARAŞ-SEVERIN – Starea clădirilor din staţiunile turistice sau lipsa locurilor de campare şi a campaniilor de publicitate sunt doar câteva dintre problemele iddentificate de turişti într-un chestionar iniţiat de site-ul Banatul Montan!
REȘIȚA – În șase-opt luni, Primăria Reșița va face prima emisiune de obligațiuni. Astfel își va cofinanța proiectele. Până acum primăria s-a bazat pe bănci sau fonduri naționale ori europene deși primării precum Timișoara, București, Alba Iulia, Târgu Mureș sau Predeal folosesc de mulți ani emisiunile de obligațiuni!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
ADVERTORIAL. Cărăşenii pot comanda beton de cea mai bună calitate de la Staţia de Beton de la Bocşa, cei din jur putând beneficia de transport gratuit!
CARAȘ-SEVERIN – Un conducător auto a fost prins conducând, prin Reșița, deși consumase substanțe psihoactive. Altul conducea, băut, un TIR pe DN 6!
CARAȘ-SEVERIN – Dincolo de opiniile politice ale fiecăruia, trebuie să recunoaștem că liberalismul este indisolubil legat de istoria națiunii române moderne. Iar acum, că Partidul Național Liberal marchează 147 de ani, Ion Marcel Vela, senator de Caraș-Severin, care spune că și-a scris și el partea sa de poveste, a ținut să transmită un mesaj, ca de la un senior liberal, către camarazii lui!
CARAŞ-SEVERIN – Tot mai multe lucrări care fac obiectul unor proiecte ale diverselor UAT-uri din judeţ sunt în impas. Primăriile dau vina pe constructori, constructorii dau vina pe lipsa de personal şi pe creşterile preţului de execuţie!
CARANSEBEȘ – Vineri, 10 ianuarie, mai mulţi actuali şi foşti jucători ai echipei Magica Caransebeş, membri ai galeriei, precum şi patroni şi sponsori au sărbătorit deschiderea Anului Centenar al acestei formaţii.
REȘIȚA – Sportivele pregătite de antrenoarea Luminița Lațcu au cucerit în 2019 nu mai puțin de 16 medalii la competițiile la care au fost angrenate!
CARAȘ-SEVERIN – Ca în fiecare an, foarte mulți copii din diferite județe învață să schieze, iar la finalul taberei, aceștia se întrec la tradiționala cupă organizată de Asociația Prietenii Munților.
REȘIȚA – Și asta pentru că oricine poate profita de momentul tău de slăbiciune, chiar și cel mai bun prieten.
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat sâmbătă, scor 28-27, partida amicală cu SCM Politehnica Timișoara. În urmă cu doar o zi, reșițenii au jucat la Timișoara un alt amical împotriva echipei locale, joc pe care l-au pierdut la cinci goluri diferență, scor 25-30.
CARAȘ-SEVERIN – Fotbalista originară din Bocșa a cucerit recent primul trofeu cu echipa de club din anul 2020!
CARAŞ-SEVERIN – Şeful ISU spune că pompierii militari găsesc la faţa locului dezastre pe suprafeţe extinse pentru că sunt anunţaţi cu întârziere. Asta în contextul în care arderile necontrolate, inclusiv incendiile de păduri, au devenit un obicei periculos în Caraş-Severin.
CARANSEBEŞ – Infuziile financiare din ultima parte a anului trecut de care a beneficiat Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) ar putea continua și în 2020. De data aceasta nu de la Guvern, ci de la bugetul local.
CARAȘ-SEVERIN – În sfârşit, municipalitatea reşiţeană anunţă faptul că a deschis casieriile Direcţiei de Impozite şi Taxe, în vederea încasărilor birului datorat bugetului local.





