CARAŞ-SEVERIN – Este campania iniţiată de Jurnal de Caraş-Severin şi CAON în speranţa creşterii conştiinciozităţii fiecăruia în privinţa sănătăţii proprii…
POIANA MĂRULUI – Un bărbat care făcea o tură cu ATV-ul în zona stațiunii Poiana Mărului s-a accidentat în această după amiază!
REȘIȚA – Cei doi înotători reșițeni, alături de antrenoarea Nadia Câmpan, au fost premiați de Direcția Județeană pentru Sport Caraș-Severin pentru rezultatele deosebite obținute în competițiile din anul 2021!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CIUCHICI – Nu ne referim la secetă, ci la rețeaua de alimentare cu apă aflată în lucru la Ciuchici. Rețea care va deservi satele Ciuchici, Macoviște și Nicolinț, al cărei termen de execuție este finalul acestui an. Însă, cel puțin primarului Ion Orbulescu, stadiul actual și ritmul lucrărilor îi dau motive de optimism că acestea ar putea fi gata mai repede!
ORAVIȚA – Primele dispozitive şi echipamente medicale au ajuns zilele trecute la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, graţie unui proiect cu finanţare europeană derulat în parteneriat cu Primăria Oraviţa.
REŞIŢA – Anul trecut, artistul Dumitru Gorzo realiza intervenţia de la Magazinul Universal din Reşiţa. 200 de picturi erau expuse în geamurile clădirii părăsite de mai bine de 25 de ani, pe timp de noapte acestea fiind luminate din interior!
REȘIȚA – Toți copiii și juniorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița și-au întrerupt activitatea din cauza COVID-19. De asemenea, s-a sistat activitatea și la Complexul Municipal de Sport și Sănătate „Prof. Ioan Schuster”!
ROMÂNIA – Președintele Iohannis a anunțat sâmbătă că va decreta starea de urgență. Cel care va coordona tot ce presupune această stare este ministrul de Interne, Marcel Vela!
REȘIȚA – Deși pentru cei întorși acasă, la Reșița, din alte localități din țară, a fost o noutate să constate că nu se mai intră în supermarketuri ca până acum, toți recunosc că măsurile de intrare în număr restrâns a cumpărătorilor sunt binevenite!
REȘIȚA – Inclusiv campionatul Ligii 2 a fost suspendat din cauza pandemiei de coronavirus, iar reacţiile oficialilor cluburilor din eşalonul secund sunt unele care dau dreptate Federaţiei Române de Fotbal, cu toate că nu le convine această situaţie!
REȘIȚA – Rosso-nerii au pierdut în deplasare, scor 22-26 (8-14), partida cu CSM București, din etapa a XXIII-a a Ligii Zimbrilor. Meciul s-a disputat fără spectatori, în sala Rapid din Capitală, iar cele mai multe reușite pentru CSM Reșița le-au avut Toma și Trifkovic, care au punctat de câte 5 ori.
REȘIȚA – Potrivit ultimei raportări comunicate de Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin, din data de 15 martie 2020, în județul nostru sunt autoizolate 303 persoane, 104 au ieșit din izolare, 47 sunt în carantină și cinci cazuri sunt confirmate cu COVID-19!
REȘIȚA – La inițiativa personalului medical din Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Reșița, a fost inițiată o campanie de strângere de fonduri pentru achiziționarea de aparatură necesară intervențiilor COVID-19!
REȘIȚA – Este vorba de două corturi de triaj epidemiologic cu opt locuri la Spitalul Municipal Caransebeș și alte patru de rezervă la Spitalul Județean de Urgență Reșița, instalate astăzi de ISU Caransebeș și ISU Reșița!
REȘIȚA – Iar lui și celor care au ieșit pozitivi în acest weekend li se mai adaugă un bărbat de 60 de ani aflat la izolare la un centru din Reșița, testul acestuia ieșind tot pozitiv, ceea ce înseamnă cazul 116 la nivel național!
REȘIȚA – Printr-un comunicat remis redacției, pr. paroh Beniamin Pălie îi asigură pe credincioși că duminică, 15 martie 2020, la Biserica Catolică ”Maria Zăpezii” vor fi celebrate cele trei Sfinte Liturghii astfel: de la ora 9.00 în limba maghiară, de la ora 10,30 în limba germană și de la ora 12.00 în limba română.





