Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Printr-un comunicat remis redacției, pr. paroh Beniamin Pălie îi asigură pe credincioși că duminică, 15 martie 2020, la Biserica Catolică ”Maria Zăpezii” vor fi celebrate cele trei Sfinte Liturghii astfel: de la ora 9.00 în limba maghiară, de la ora 10,30 în limba germană și de la ora 12.00 în limba română.

Totodată, el îi roagă pe credincioșii vârstnici, bolnavi și copii, să se roage acasă și să urmărească Sfintele Liturghii, respectiv devoțiunile televizate.

De asemenea, credincioșii care obișnuiau să participe la Sfânta Liturghie de la ora 12.00, dar înțeleg limba maghiară, respectiv germană, sunt rugați să participe la liturghiile de la ora 9.00, respectiv ora 10,30 pentru a contracara numărul de participanți la ora 12.00, adică până la 100, conform noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

În comunicat, pr.Beniamin Pălie subliniază: ”Vă rog să comunicăm între noi știrile oficiale de ultimă oră, ocolind extremitățile: frica și panica, respectiv dezinteresul și iresponsabilitatea. În aceste momente de grea încercare, să rămânem uniți în suflet prin rugăciune și să fim înțelepți, urmând sfaturile cerute oficial. Nu ne dorim să fim obligați de necesitatea de a închide și bisericile”,

JCS-A.G.