CARAŞ-SEVERIN – Nu există mijloace de coerciţie în acest moment pentru acei medici de familie care refuză înscrierea pacienţilor în…
CARANSEBEȘ – Polițiștii din municipiu au fost sesizați, miercuri, în jurul orei 10.20, de către angajați ai Serviciului Public Local de Evidență a Persoanei, că o persoană care s-a prezentat în vederea preschimbării cărții de identitate figurează în baza de date ca fiind urmărită la nivel național!
CARANSEBEȘ – Poliția județului apreciază spiritul civic al unui cetățean din Caransebeș, care a prins în flagrant autorul unui furt. Bărbatul auzise strigătul disperat al unei tinere, căreia i-a fost smuls din mână portofelul, și a intervenit imediat, prinzându-l pe suspect!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Modernizarea căii ferate Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport este la Comisia Tehnico-Economică (CTE) de la Timișoara. Metroul S.A. și-a făcut treaba la timp și a finalizat studiul de fezabilitate care va trebui validat de comisia amintită!
CARAŞ-SEVERIN – E scuza preferată a unor edili cărășeni, când vine vorba să răspundă „prezent“ la cursuri obligatorii!
ANINA – Pentru că Guvernul României a căzut adânc pe gânduri înainte să deschidă măsura de finanțare prin PNRR. Am aflat asta de la Gheorghe Românu, consilier în cadrul Primăriei Anina, conform căruia sunt gata atât proiectul alimentării cu gaz cât și studiul de fezabilitate!
REȘIȚA – Primăria nu va mai retrage echipa CSM Reșița din Liga Zimbrilor, dar în schimb va renunța la jucătorii cu salarii mari și se va axa pe tineri!
CARAŞ-SEVERIN – În urma soluţiei ÎCCJ de la Bucureşti la recursul BEC din procesul cu Adrian Torma și PSD Caraș-Severin, vestea că acesta a pierdut definitiv a dus la câteva reacții ale politicienilor cărăşeni, mai ales din partea adversarilor, de acum, fostului edil de la Moldova Nouă!
CARANSEBEȘ – „Nu înțeleg cum știe Reșița atât de bine situația din Caransebeș”, a spus primarul Felix Borcean, după ce Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) nu și-a dat avizul pentru înființarea unei clase pregătitoare de învățământ confesional!
REŞIŢA – Managerul Spitalului Judeţean, într-o scrisoare trimisă redacţiei, se revoltă pe o amendă dată de DSP, întrebând sistemul de ce unitatea pe care o conduce a fost amendată: „Avem buget, dar regele e dezbrăcat!“
REŞIŢA – „Începem un weekend de iarnă autentică, transmite primarul Ioan Popa. Vom avea parte de temperaturi negative și zăpadă. Nu vrem să vi-l stricăm, dar ne-am bucura tare dacă zăpada de pe trotuarele imobilelor, aleilor, parcărilor pe care le dețineți ar fi îndepărtată în timp util. Și ne-am bucura și mai tare dacă veți face asta din spirit civic, nu de frica unor sancțiuni“.
CARAŞ-SEVERIN – Ministerul Sănătăţii a dat undă verde pentru folosirea dozelor de vaccin antigripal rămase pe stoc în depozitele DSP-urilor şi a extins vaccinarea la toate grupele populaţionale. Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin anunţă că oricine vrea să se imunizeze contra gripei sezoniere poate să solicite vaccinarea antigripală de la medicul de familie!
CARANSEBEȘ – Aceasta este concluzia-avertisment care încheie sfaturile date de polițiști, după ce un copil de cinci ani a fost rănit în urma unui grav accident rutier, produs joi, 14 ianuarie, în jurul orei 12.00, pe strada Romanilor din Caransebeș!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean a susţinut joi o conferinţă de presă al cărui subiect principal a vizat celebrul DJ 608, un drum pentru care „ADR avertizează că există riscul să pierdem banii europeni fiindcă în 3 ani de zile nu s-au finalizat hârtiile“!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit unei statistici făcute recent, 1.683 de persoane ce activează în unităţile de învăţământ din Caraş-Severin şi-au arătat disponibilitatea de a se vaccina. Numai din rândul cadrelor didactice numărul este de 1.296!
CARAŞ-SEVERIN – În cursul nopţii de 13 spre 14 ianuarie, peste 1.100 de tone de material antiderapant au fost folosite pe drumurile naționale și pe autostrăzile din vest, informează Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara!


