Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!

CARAŞ-SEVERIN – Weekendul alegerilor locale n-a fost unul deloc liniştit din punct de vedere rutier. Potrivit oamenilor legii, în doar trei zile, din 25, până în 27 septembrie, poliţiştii rutieri au aplicat nu mai puţin de 227 de sancţiuni contravenţionale pe drumurile publice, fiind reţinute 12 permise de conducere şi şase certificate de înmatriculare!

CARANSEBEȘ – Campionatului Național de judo pentru seniori a avut loc la Brașov, iar printre concurenți s-a numărat și Alexandru Matei, sportivul originar din Caransebeș, legitimat acum la LPS Focșani. Așadar, Alex Matei (17 ani) a reușit să câștige medalia de bronz, acesta luptând la o nouă categorie de greutate, 60 de kg, și cu adversari mai în vârstă decât el!