Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Agent Green a câştigat în instanţă procesul intentat acum un an şi jumătate împotriva autorităţilor publice, pentru a proteja pădurile seculare din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei!

Încă o victorie uriaşă şi de această dată definitivă, repurtată de activiştii de mediu de la Agent Green. Recent, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Agent Green a câştigat procesul împotriva Ministerului Mediului şi Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva cu toate căile de atac ordinare şi extraordinare, suspendând astfel tăierile ilegale pe o suprafaţă de aproape 20.000 de hectare din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei. Instanţa de judecată a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta RNP Romsilva împotriva unei alte decizii date în luna februarie a acestui an, obligând pe revizuentă la plata sumei de 2.500 lei către intimata Asociaţia Agent Green, cu titlu de cheltuieli de judecată. Hotărârea instanţei este definitivă.

Este cu siguranţă o importantă victorie în bătălia pe care Agent Green şi EuroNatur o poartă împotriva defrişărilor ilegale din Parcul Național Domogled-Valea Cernei, unde se află păduri seculare de fag unice în Europa, care au fost incluse în trei situri şi care se află în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO.

Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei are un potențial turistic enorm, iar pădurile sale seculare și încă intacte de fag, precum și cheile, cascadele, sălașele și cătunele tradiționale care se îmbină în mod armonios reprezintă o adevărată atracție pentru toți vizitatorii.

Tăierile masive din ultimii ani, care pun în pericol ultimele păduri virgine din Europa, au făcut ca cele două organizații neguvernamentale să poarte un adevărat război. Au apelat la diferite forme de protest: petiţii online, acţiuni în instanţă, proteste cu bannere uriaşe, toate pentru a atrage atenţia asupra ilegalităţilor care se petrec în pădurile din parcul naţional. După decizia instanţei, reacţia activiştilor de mediu a fost elocventă: „Natura respiră şi odată cu ea, şi tu!“, au postat cei de la Agent Green pe pagina oficială.

JCS-Nicoleta Moraru