Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vila de Protocol TMK a găzduit evenimentul de lansare a Fondului Științescu în Reșița, sprijinit de Fundaţia Comunitară Banatul Montan. La eveniment au luat parte profesori, elevi, primarul Ioan Popa, toţi cei interesaţi despre această iniţiativă apărută recent în municipiu!

Programul este dedicat proiectelor educative în domeniile STEAM (științe, tehnologie, inginerie, artă, matematică). Scopul programului este de a cultiva pasiunea copiilor și tinerilor pentru domenii STEAM, într-un mod creativ, prietenos și util. Obiectivele programului vizează să încurajeze pasiuni și cariere în domeniile științelor și tehnologiei pentru cât mai mulți copii și tineri, indiferent de abilităţi, prin intermediul unor procese de învățare bazate pe abordări practice, interdisciplinare și de colaborare. De asemenea, se vrea să încurajeze filantropia, voluntariatul și consolidarea unei comunități locale de suporteri și oameni de acțiune pentru educația STEAM modernă. Programul este dezvoltat de către Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) cu sprijinul Romanian-American Foundation(RAF).

„Anul acesta, Reșița s-a alăturat fundațiilor care implementează acest proiect. Pentru Reșița, Fundația Comunitară Banatul Montan a reușit să strângă pentru primul an de Științescu suma de 10 000$, sumă primită de la Romanian American Foundation, dar și de la finanțatorul privat Ceetrus“, ne-a spus Carmen Popa, director executiv.

În 2023, programul de finanțare Ştiinţescu Banatul Montan este dedicat copiilor și tinerilor între 3 și 19 ani, din municipiul Reșița. Pot aplica pentru finanțare până în 20 februarie 2023 organizații non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din municipiul Reșița (inclusiv asociații studențești, asociații de părinți, asociații ale școlii). Detalii despre program puteţi obţine, scriindu-le celor două doamne implicate în acest program, Carmen Popa şi Emanuela Budimir, pe adresele carmen@fundatiacomunitarabanatulmontan.ro sau pe emma@fundatiacomunitarabanatulmontan.ro.

JCS-Nina Curiţa