SCĂIUȘ – Cazul copilului găsit fără suflare continuă cu acuzații grave aduse la adresa familiei, de violență în familie, femeia fiind reținută pentru 24 de ore, cu propunere de arestare preventivă!
GLIMBOCA – Un incendiu la un autotren încărcat cu lemne, la Glimboca, a fost raportat marţi, în jurul orei 14.25, la 112. La faţa locului, în lupta cu flăcările, au intervenit două echipaje ale pompierilor militari de la Detaşamentul Caransebeş!
CARANSEBEȘ – Asta a spus managerul interimar al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), Călin Grozăvescu, în plenul Consiliului Local,…
REȘIȚA – Federaţia Română de Automobilism Sportiv a validat, în şedinţa Biroului său Executiv, calendarele competiţionale ale Campionatului Naţional de Raliuri şi Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi a decis să înfiinţeze Campionatul Naţional de Anduranţă!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Copilul a fost preluat de elicopterul SMURD de pe stadionul din Băile Herculane și adus la spitalul din Caransebeș!
CARAȘ-SEVERIN – Un turist a căzut de pe stâncile din apropierea Lacului Valea lui Iovan, omul fiind salvat de echipajul elicopterului SMURD de la Caransebeș, care l-a transportat la Spitalul de Urgență din Timișoara!
REȘIȚA – Omului i s-a făcut rău la intrarea într-un supermarket din zona CET, a leșinat și s-a prăbușit, lovindu-se cu capul de asfalt! Cei doi jandarmi, soți și soție, erau în timpul liber și i-au acordat primul ajutor bărbatului care leșinase în fața magazinului!
ORAVIŢA – Fost candidat pentru fotoliul de primar al Oraviţei şi consilier local de peste 20 de ani în administraţia orăviţeană, Liviu Almăşan (Pro România) a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională pentru Integritate!
REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a vorbit despre inevitabila schimbare la faţă a Reşiţei, care va interveni în urma implementării unui puzzle de proiecte: domeniul schiabil Semenic, funicular, mall, aqualand, promenade, poduri pietonale, tramvai, schi nautic şi… montagnes russes. Toate aceste proiecte sunt menite să facă Reşiţa mai atractivă, mai de interes, nu doar pentru investitori, ci şi pentru turişti!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul liberal vrea cu orice chip să promoveze frumuseţile Banatului Montan. În acest sens îşi doreşte realizarea unui clip de promovare a judeţului Caraş-Severin cu locuri indicate chiar de către cărăşeni!
CARAŞ-SEVERIN – De miercuri până duminică (7-11 iulie), în judeţul nostru este aşteptat un val de căldură care aduce cu sine disconfort termic, potrivit unei informări meteorologice transmise de salvatorii cărăşeni!
REȘIȚA – După ce a anunțat că principalul obiectiv al sezonului viitor este revenirea în Liga 2, Dan Alexa s-a mișcat repede și și-a întărit lotul cu 7 jucători noi. Unii dintre ei au evoluat la echipe de tradiție din fotbalul românesc, cum ar fi Rapid, Universitatea Craiova, FC Argeș sau UTA Arad!
CARAŞ-SEVERIN – Spune Romeo Dunca, preşedintele Consiliului Judeţean, care a constatat că „în majoritatea cazurilor, lucrările au fost întârziate nefiresc de mult“!
CARAŞ-SEVERIN – Senatorul cărăşean şi-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că primăriile cărăşene, şi nu numai, au fost înştiinţate că nu vor mai primi bani prin PNDL, în condiţiile în care o serie de proiecte aflate în plină desfăşurare au fost sistate!
REŞIŢA – Asta a spus istoricul Rudolf Gräf cu prilejul înmânării titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Reşiţa“!
REŞIŢA – În acest sens, Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, a urcat şi în podul spitalului pentru a vedea situaţia la faţa locului!
CARANSEBEȘ – Fie că vorbim de Valea Cenchii, fie de alte zone ale Caransebeșului, oamenii arată cu degetul spre operatorul de apă și canalizare. Nici măcar reprezentanții municipalității nu mai au încredere în AquaCaraș, dar nici nu au vreun cuvânt de spus în deciziile companiei la care Caransebeșul este unul din acționarii minoritari!
