Chiar şi fără finanţări PNDL, la Bocşa se lucrează - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Administraţia locală promite continuarea programului investiţional, mergându-se în special pe zone de agrement!

Primarul Mirel Pascu a declarat că „situaţia nu este roz în oraşul Bocşa“, pe care-l conduce, după ce şi urbea a ajuns afectată de consumarea finanţărilor pe PNDL 2. De altfel, situaţia este mult mai critică pentru că Bocşa are cea mai mare finanţare pe PNDL 2 din judeţ. Mai concret, proiectul iniţial cuprindea asfaltarea a 52 de străzi, pe 10,3 milioane de euro, însă s-au tot făcut pauze… pandemice, iar acum executantul este în insolvenţă.

„PNDL ne încurcă foarte rău şi rog parlamentarii să ne sprijine în acest sens, spunea edilul. Oraşul Bocşa beneficiază de cea mai mare lucrare, de cel mai mare contract din judeţul Caraş-Severin, pe PNDL, pe care îl are de la Ministerul Dezvoltării. Trist este pentru că unele străzi sunt sparte, sunt montate podeţe pe jumătate, oamenii au acces greoi în curţi, constructorul nostru este într-o situaţie de insolvenţă, se ştie acest lucru de anul trecut. Situaţia este mult mai complicată la Bocşa decât în alte localităţi. Eu sper ca parlamentarii noştri să-l interpeleze, în cel mai urgent timp, în Parlamentul României, pe ministrul Dezvoltării, să discute cum a fost posibil să nu prindă aceste finanţări pentru care există contracte în derulare în toată România, indiferent de coloratura politică. Dacă este necesar, trebuie convocaţi primarii din toată România, mergem şi noi şi facem un meeting în faţa Guvernului, pentru a vedea care este situaţia. Nu e o problemă, ne deplasăm, cu transportul o să ne descurcăm noi, doar să ne sprijiniţi în faţa Guvernului“, îi spunea Mirel Pascu deputatului Silviu Hurduzeu, în cadrul unei conferinţe de presă.

În Bocşa se lucrează

Edilul promite că în perioada următoare „voi prezenta care este programul de curăţenie în Bocşa, ce vrem să facem, când reuşim să dăm drumul la investiţii, cu podul de la NeuWerk, cu lacul Medreş, cu toate investiţiile cărora vrem să le dăm drumul în acest an. Avem un program ambiţios, avem şi banii, de asemenea o să comandăm evaluarea stadionului Metalul de la Bocşa, în ideea în care societatea comercială care deţine în proprietate stadionul de la fosta uzină CMB va fi de acord cu evaluarea făcută de un evaluator autorizat. Noi suntem dispuşi, avem o hotărâre de consiliu în care sunt împuternicit de principiu să semnez aceste acte şi să achiziţionăm stadionul de la Metalul, oraşul Bocşa neavând un stadion. De asemenea, pe partea cealaltă cu stadionul de la Foresta, de la Izvor, încercăm prin Compania Naţională de Investiţii, să predăm amplasamentul şi să avem un stadion şi în acea zonă. Continuăm cu zonele de agrement, aleea cu tei din cartierul Izvor arată foarte frumos, sâmbăta este o seară pentru tineri, avem un DJ acolo şi o să vină multă lume, mulţi tineri, nu doar din oraşul nostru“.

Mirel Pascu mai dă o veste bună, tot la capitolul proiecte de agrement: „Lângă aleea cu tei o să dăm drumul la lucrările de pe insulă, unde vrem să amenajăm o zonă de picnic, o zonă frumoasă, cunoscută şi iubită de locuitorii din Bocşa. Sper ca până pe 15 august, de Sfânta Maria, să vă invit să vedeţi încă un loc extraordinar din oraşul Bocşa, loc în care în anii ‘70 era o zonă foarte frumoasă de agrement. De asemenea, vrem să dăm drumul şi la proiectul de la lacul Medreş, îl avem pe lista de investiţii a Consiliului Local şi continuăm toate lucrările pe care le avem în program anul acesta“.

JCS-A.M.