Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – La ieșirea din Grădinari spre Comorâște a avut loc un accident rutier, pe DN 57, în care a fost implicat un autoturism. A acționat Secția de Pompieri Oravița cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La fața locului au fost prezente și echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, precum și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean!

REȘIȚA – Cristi Chivu a simţit nevoia să le transmită un mesaj emoţionant fanilor lui Inter, în plină pandemie de coronavirus. Fostul fundaş al CSM Reșița, care este acum antrenor la Inter Milano Under 17, a publicat pe site-ul oficial al nerazzurrilor nişte amintiri fantastice, în care a povestit câte sacrificii a făcut şi prin ceea cea trecut în momentele cele mai complicate, presărate de accidentări!

Caraş-Severin, Romania









Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii cărăşeni au transmis o nouă avertizare de cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase, emisă de Agenţia Naţională de Meteorologie. Potrivit documentului, începând de astăzi, 19 mai, de la ora 17.00, până vineri, la ora 11.00, vom avea parte de ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă pot depăşi 40-50 de litri pe metrul pătrat, iar izolat chiar 70 de litri pe metrul pătrat!

CARAȘ-SEVERIN – Campionatul Național I.K.U. la karate va avea loc sâmbătă, 22 mai, la Timișoara, iar de la C.S. SportStar Anina vor participa juniorii Octavian Golâmba și Darius Bălan, iar la cadete vor concura Denisa Lucașciuc și Iulia Miron. Toți sportivii vor participa în proba de kumite!