Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Câteva soluţii pentru ca una dintre cele mai frumoase căi ferate din Europa să fie repusă în valoare au fost discutate în cadrul unei întâlniri la faţa locului organizată de preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca!

Şeful judeţului, împreună cu arhitectul șef, Luminița Munteanu, directorul CFR Infrastructură, Ion Stoichescu, primarul Oraviței, Dumitru Ursu, administratorul public al orașului Anina, Vlad Dan Dumitru şi fostul primar al Aninei, Gheorghe Românu, au căutat cea mai bună soluție pentru restaurarea a tot ceea ce înseamnă Semmeringul Bănățean.

„Cu toții știm starea căii ferate dintre Anina și Oravița, problemele vagoanelor care se defectează, dar și a faptului că mulți turiști riscă să rămână pe jos atunci când aleg să folosească această cale ferată. Astfel că ne-am propus să găsim soluții pentru remedierea acestora. Restaurarea gărilor din Anina și Oravița este un alt obiectiv pe care ne dorim să-l putem duce la bun sfârșit, iar directorul CFR Infrastructură, Ion Stoichescu, ne-a asigurat de sprijinul său. Cele două gări aparțin patrimoniului cultural clasa A, astfel că este imperios necesar să intervenim și asupra lor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean.

Contactarea unui operator privat, care să poată eventual suplimenta cu încă o garnitură de tren pe cele două existente, ar fi o soluţie ce trebuie ce trebuie găsită în scurt timp. De asemenea, s-a pus în discuţie renovarea unor spații din cele două gări, Anina și Oravița, inclusiv în perimetrul zonei din fața clădirilor. Totodată, s-a convenit și construcția de parcări și spații comerciale. Se are în vizor restaurarea și chiar repunerea în circulație a locomotivei cu abur care, în momentul de față, este expusă ca piesă de muzeu și care, în urma restaurării, ar da un iz istoric acestor călătorii.

De anul viitor ar trebui să existe posibilitatea să se opereze cel puțin o cursă suplimentară pe zi în sezonul turistic. Prelungirea traseului pe la Iam până la Biserica Albă din Serbia, în parteneriat cu vecinii noștri, este o altă problemă ce ar trebui rezolvată. „Una dintre cele mai frumoase căi ferate din Europa merită să-și reia strălucirea, așa că ne-am propus să o repunem în valoare, mai ales pentru efectele benefice majore pe care le-ar putea avea asupra sectorului economic pentru zona Oravița-Anina“, a mai susţinut preşedintele Romeo Dunca.

JCS-N.C.