Se anunţă ploi torenţiale până vineri! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Salvatorii cărăşeni au transmis o nouă avertizare de cod portocaliu de fenomene meteorologice periculoase, emisă de Agenţia Naţională de Meteorologie. Potrivit documentului, începând de astăzi, 19 mai, de la ora 17.00, până vineri, la ora 11.00, vom avea parte de ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă pot depăşi 40-50 de litri pe metrul pătrat, iar izolat chiar 70 de litri pe metrul pătrat!

Din timp, s-ar fi recomandat curăţarea şanţurilor, a rigolelor de scurgere, strângerea gunoaielor şi construirea de bariere care să oprească pătrunderea apei în casă. Cetăţenii trebuie să se adăpostească în locuinţe, să-şi parcheze maşinile în zone ferite, la distanţă de copaci sau stâlpi. În cazul în care se impune evacuarea, trebuie să porniţi imediat spre zona înaltă din apropiere, indicată de autorităţi.

Dacă aţi fost surprins de viitură, urcaţi-vă spre părţile superioare ale locuinţei. Opriţi aparatele, curentul, întrerupeţi apa şi gazul, evitaţi să atingeţi, ud sau din apă, aparatura electrică, evacuaţi – dacă mai aveţi timp – animalele şi bunurile în locuri de refugiu.
Nu vă deplasaţi în curenţii de apă, vă puteţi pierde echilibrul deplasându-vă prin curenţi de apă, la circa 15 centimetri. Apa poate pătrunde în vehicul de la 20 de centimetri. La 40, maşina pluteşte, iar la 60, majoritatea vehiculelor vor fi luate de ape. Informaţii în timp real pot fi obţinute şi din aplicaţia DSU, disponibilă pentru telefoanele mobile.

JCS-A.M.